Sauvadet a plecat de la Universitatea Cluj, deși Ogăraru îl rechemase la prima echipă
Mijlocașul Florent Sauvadet nu a dorit să mai continue să joace la Universitatea Cluj, iar conducerea clubului ardelean a anunțat, joi, pe site-ul oficial, încetarea colaborării între cele două părți.
Sauvadet a venit la Universitatea Cluj în luna martie, iar în vară i-a fost prelungit contractul.
Conform site-ul oficial al ardelenilor, în urma unor abateri disciplinare, Sauvadet a fost trimis de către fosta conducere tehnică să se antreneze după un program special, împreună cu preparatorul fizic. În urmă cu două săptămâni, noul antrenor principal, George Ogăraru, dar și administratorul special, Vlad Munteanu, i-au transmis jucătorului că va fi reprimit la prima echipă și e așteptat să se prezinte la antrenamente.
Însă, Sauvadet a declinat cererea clubului și s-a întors în Franța, contrar prevederilor contractuale, lipsind astfel nemotivat de la antrenamentele echipei.