Savic vine sigur, Simao, doar dacă va convinge
Gigi Mulțescu nu face doar pregătirea fizică în Poiană, ci încearcă să și creioneze un lot pentru viitorul campionat. În acest moment, antrenorul e cumva în dilemă, pentru că șefii i-au transmis că sunt șanse mari să se despartă de Bălgrădean, D. Grigore și Alexe, însă, deocamdată, nu s-a materializat nimic.
Mulțescu a confirmat ieri ceea ce ProSport a anunțat încă de la începutul săptămânii trecute, anume faptul că Dinamo e foarte aproape să-l transfere pe Dușan Savic (27 de ani, foto, în dreapta), un atacant macedonean care a evoluat ultima oară la Volyn Luțk. „E bun, îl va înlocui cu brio pe Alexe, veți vedea”, l-au recomandat șefii. Un alt transfer dezvăluit ieri în exclusivitate pe www.prosport.ro este cel al lui Bruno Simao (foto, în stânga), un fundaș stânga portughez care a mai fost la Dinamo și în sezonul 2008-2009.
„Este serios, familist convins, dar vrem să-l vedem la câteva antrenamente. Dacă e așa cum îl știm noi din 2008, atunci va rămâne”, au comentat oameni din staff-ul tehnic al „câinilor”. Între timp, agenții lui Bălgrădean, Grigore și Alexe anunță că negocierile cu diverse echipe sunt destul de avansate.
10 meciuri a bifat Simao pentru Dinamo în 2009, fără să fi marcat vreun gol