Săvulescu câștigă putere la Dinamo!** Borcea și Badea strâmbă din nas după prima măsură anunțată
Isteria stârnită de finalizarea construcției noului Național
Arena i-a cuprins și pe dinamoviști. Nehotărâți încă în privința
locului în care vor juca meciurile din grupele Europa League,
„câinii” iau în considerare chiar și mutarea birourilor clubului pe
noua arenă bucureșteană.
Dragoș Săvulescu s-a apucat serios de treabă în noua postură din
organigrama lui Dinamo. Acționarul dinamovist a început de câteva
zile să vină la biroul pe care angajații roș-albilor i l-au
pregătit încă din urmă cu două luni, când a fost prezentat ca
președinte delegat al clubului. Începând cu această săptămână,
președintele executiv va avea și drept de semnătură, acest lucru
urmând să se decidă în CA-ul care va avea loc în zilele
următoare.
Adio
„Ștefan cel Mare” și Floreasca!
În prezent, birourile în care angajații și conducerea clubului FC
Dinamo București își desfășoară activitatea se află fie pe Calea
Floreasca, fie pe Șoseaua Ștefan cel Mare. Dragoș Săvulescu le-a
propus zilele trecute colegilor Badea și Borcea ca, în cazul în
care Dinamo ar urma să joace pe Național Arena, toți angajații să
se mute cu arme și bagaje pe noua arenă. Evident, chiria s-ar mări,
deci cheltuielile ar fi constant mai mari, lucru care n-ar fi pe
placul celorlalți doi președinți ai „câinilor”. Și pentru că Badea
și Borcea au strâmbat din nas, Săvulescu de-abia așteaptă să fie
învestit și oficial ca președinte delegat pentru a da startul
planurilor sale. „Nu vreau să fiu președinte doar în conferințele
de presă. Să fiu numit oficial, cu contract, ca la carte, și apoi o
să se vadă dacă eu sunt un manager bun sau nu”, s-a destăinuit
Săvulescu apropiaților.