Scandal cu Nuno Claro:** „A denigrat imaginea clubului, e un parazit!” De unde a pornit cearta cu cel mai titrat portar din istoria CFR-ului
Disputa începută în toamnă între șefii din Gruia și Nuno Claro (foto) continuă. Deși a contribuit decisiv la toate trofeele luate de CFR, Nuno Claro a ieșit definitiv din grațiile șefilor clujeni. În tur aceștia au făcut un referat, pentru ca portarul să fie amendat cu 10% din valoarea contractului, din cauza evoluțiilor slabe. Mai mult, Claro s-a trezit și cu o amendă pentru declarațiile din presă în care îi ataca pe conducătorii CFR-ului. Pentru a fi valabilă, amenda trebuie validată pe 31 ianuarie de Comisia pentru Soluționarea Litigiilor.
„A denigrat imaginea clubului, nu putem să stăm impasibili. Avem dreptul ca într-un sezon să îl amendăm pe un jucător cu până la 25% din valoarea contractului. Claro ar trebui să nu mai vorbească în presă, să își dea seama că acum e un parazit pentru clubul nostru”, a declarat Iuliu Mureșan.
Claro mai are 6 luni de contract, iar în prezent se antrenează cu echipa a doua, dar nu vrea să plece pe un salariu mai mic de 10.000 de euro pe lună, atât cât are la CFR.