Comedie tristă, în această după-amiază, la porțile clubului Juventus București. Patronul formației din Colentina, Ilie Ciuclea, a rămas cu un gust sălciu după înfrângerea, scor 1-2, cu FCSB, din etapa a 7-a a Ligii 1, și gestionează cu metode primitive relația cu Daniel Oprița. Mai exact, omul de afaceri care finanțează clubului nu vrea să-i plătească fostului atacant de la Steaua și Dinamo sume compensatorii pentru despărțire, iar reșițeanul a venit azi la antrenament. Însă, Oprița a fost oprit de bodyguarzii lui Ciuclea la intrarea în stadion și nu a mai fost lăsat să își exercite meseria.
„Nu m-a lăsat să intru pe stadion, nu m-a lăsat astăzi să vin să discutăm despre rezilierea contractului. Mi-a aruncat o foaie albă: «Semnează imediat aici!». Ce să semnez, că nu pot nici așa să semnez? După aia nu m-a lăsat să intru la antrenament, m-a luat la înjurături domnul Ciuclea și am plecat. I-am zis că nu mai reziliez așa. Dacă vrea, să discutăm altfel. Am contract încă doi ani și stau așa, îl duc până la capăt. Dacă e în stare să plătească, dacă nu a vrut cu vorbă bună”, a povestit, pentru ProSport, Daniel Oprița, antrenorul care în ultimii doi ani a promovat-o pe Juventus din Liga a 3-a până în Liga 1.
„A intrat în vestiar la pauza meciului cu Steaua. Să certe el, să critice…”
Fostul atacant a fost surprins de decizia patronului de a-i interzice să pătrundă în complexul sportiv, admite că la echipă există o tensiune creată chiar de finanțator și spune că nu și-a dorit acest circ. Faptul că a cerut jucători care să poată face față în Liga 1 a dus la această relație tensionată între antrenor și conducător.
„Știu prin ce am trecut eu aici și nu mai vreau. Eu nu am vrut să fac circul ăsta, dar dacă vrea, îl fac. Nu știu ce s-a întâmplat. S-a întâmplat ce s-a întâmplat, că am făcut istorie la clubul ăsta. Nu rezultatele slabe au dus la tensiunea asta, ci alte lucruri. Nu m-au ajutat cum trebuie cu echipa, cu jucătorii, după ce am promovat în Liga 1. A fost multă multă tensiune, și față de jucători, cu toate că începusem să jucăm. Chiar multă lume îmi spune că avem un fotbal frumos, ajungeam la poartă…”, a mai spus Oprița, care a povestit pentru ProSport și un episod de la pauza meciului cu FCSB: „Era greu cu ce se întâmplă aici. A intrat în vestiar la pauza meciului cu Steaua. Să certe el, să critice… Îți dai seama, într-un moment în care jucam bine, îi dominasem pe cei de la Steaua. Sunt lucruri urâte”.
„Promovarea a fost nebunia mea. S-au trezit aici și acum nu mai știu ce să facă”
Încă sub contract cu Juventus pe o perioadă de doi ani, Daniel Oprița spune că în actualele condiții nu vrea să își rezilieze contractul cu echipa bucureșteană. Antrenorul declară că promovarea în Liga 1 „a fost nebunia mea” și că conducătorii clubului „s-au trezit aici și acum nu mai știu ce să facă”.
„Merg la antrenament, dacă sunt sub contract. Când face lucruri din astea, să mă plătească doi ani, și pe mine și pe stafful meu. Nu aveam informații că vor să mă înlocuiască. Nici nu știu ce să zic. Aici e o debandadă de nici nu știi ce să crezi. Sunt lucruri făcute la întâmplare. Tocmai de aia am reușit aceste promovări… așa, nu știu cum. Că am vrut eu mai mult. Ei nu au vrut. Asta a fost nebunia mea. S-au trezit aici și acum nu mai știu ce să facă. Am zis și eu că îmi trebuie echipă și…”, a spus Oprița, care crede că președintele clubului, Gheorghe Chivorchian, nu are nicio implicare în dorința patronului de a-l demite: „Ce poate să facă și el. Face și el cât poate, că nu ia el deciziile. Și el se luptă cu morile de vânt.”
Oprița a făcut istorie la Juventus, promovând echipa doi ani în consecutivi și ducând-o în premieră în Liga 1. Foto: Alexandru Dobre (Mediafax foto)
„Crede că este stăpânul pământului și i se cuvine să vorbească oricum”
În ciuda faptului că spune că vrea să se țină tare pe poziții și să rămână încă doi ani la club pentru a-i răspunde patronului Ilie Ciuclea cu aceeași monedă, Oprița declară că era dispus să își rezilieze contractul, pentru că „era greu să mai rezist” și pentru că „nu sunt perspective”. Antrenorul dezvăluie că nu e prima dată când este înjurat de finanțator.
„Aș fi vrut să îmi închei contactul oricum, pentru că era greu să mai rezist, pentru că nu sunt perspective, dar dacă dânsul jignește, cum m-a jignit de multe ori, că a mai făcut-o și la victorii. Crede că este stăpânul pământului și i se cuvine să vorbească oricum. Nu sunt nici eu un nimeni, asta ca să-i aduc aminte. Și oricine ar fi, nu poate să vorbească așa. Trebuie să ne respectăm. Să nu creadă că dacă are bani poate să jignească cât vrea pe oricine. Și pentru asta merg și eu până la capăt”, spune, pentru ProSport, Oprița.
La festivitatea de premiere a campioanei Ligii a 2-a, ediția 2016/2017, Daniel Oprița, modest, s-a așezat în marginea grupului de jucători. În schimb, în centru, atât al grupului cât și al atenției, au luat loc Ilie Ciuclea, finanțatorul clubului și omul care acum îl vrea demis pe antrenor, cât și președintele Gheorghe Chivorchian. Foto: frf.ro
În final, Daniel Oprița spune că va încerca să își respecte contractul cu Juventus și să se prezinte, dacă nu va mai fi oprit cu forța de paznici, la antrenamente și meciuri. „Mă prezint la meci, la antrenament. Nu mă lasă să intru, mă prezint la program. Astăzi e prima dată când s-a întâmplat asta. Nici măcar pe stadion nu m-a lăsat să intru, să îmi iau lucrurile. Am adus clubului 1 milion și ceva de euro în cont și asta e răsplata? Asta e.”, a mai declarat antrenorul lui Juventus București.
După primele șapte etape ale Ligii 1, Juventus București se află pe ultimul loc în clasament, cu doar 2 puncte acumulate, tot atâtea câte are și Concordia Chiajna, însă echipa ilfoveană are un meci mai puțin disputat. Singurele rezultate pozitive obținute până acum de gruparea din Colentina au fost cu Concordia Chiajna (1-1) și FC Voluntari (0-0). Celelalte rezultate obținute în Liga 1 sunt: 0-3 cu Dinamo (a), 1-2 cu Sepsi (d), 1-2 cu ACS Poli (d), 0-1 cu CS U Craiova (a) și 1-2 cu FCSB (a).
În etapa următoare, a 8-a, Juventus, care își desfășoară meciurile de pe teren propriu la Ploiești, pe stadion „Ilie Oană”, joacă la Giurgiu, vineri, de la ora 18:30, cu Astra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER