Atmosfera bună din vestiarul echipei din Copou a fost tulburată în ultimele zile de un incident în care au fost implicați jucătorul Ovidiu Mihalache și antrenorul Nicolo Napoli. Nervos pentru faptul că nu a fost folosit în meciul de pe teren propriu cu Timișoara, din urmă cu două etape, stoperul Ovidiu Mihalache a răbufnit și s-a certat cu antrenorul italian, chiar în vestiar.
„Nu vreau să-și bată Napoli joc de mine. Cât va fi el antrenor la Iași, eu nu voi mai juca niciun meci pentru echipa asta. Sunt supărat că m-a scos din echipă fără motiv”, a declarat Mihalache. Acesta a refuzat să își însoțească antrenorul la conferința de presă de vineri, după care a anunțat că nu vrea să facă deplasarea la Cluj, pentru meciul de duminică cu CFR.
Prunea îl amenință cu o amendă record
Președintele executiv Florin Prunea a reacționat dur și l-a amenințat pe jucător cu o amendă record. „Gestul lui Mihalache este incalificabil și va fi amendat pentru asta. Va primi cea mai mare amendă din istoria clubului! Nu va pleca liber de contract, așa cum își dorește el, ci va fi pus pe lista de transferuri. Cine îl vrea, să plătească”, a reacționat Prunea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER