Pandurii trăiește vremuri grele. Echipa se află în lupta pentru evitarea retrogradării și conducerea a luat măsuri: patru jucători trimiși la echipa a doua. Cu toate că Marin Condescu neagă că cei patru ar fi fost retrogradați din alte motive decât cele sportive, Milanko Raskovici spune că fotbaliștii sunt pedepsiți pentru că nu-l susțin pe antrenorul Liviu Ciobotariu.
„Președintele a venit cu o listă în vestiar să semnăm că-l susținem pe antrenor și că vom bate în următoarele două etape. Pentru aceste două meciuri ni s-a cerut să semnăm că suntem de acord ca pentru victorie să primim 2.000 de euro, iar în caz de înfrângere să fim amendați cu 3.000 euro. Nu am fost de acord eu, Martinovic, Stromajer și Hidișan și am fost trimiși să ne antrenăm la echipa a doua de mâine”, a spus Milanco Raskovici.
Novak Martinovici crede că decizia a venit ca urmare a faptului că antrenorul Liviu Ciobotariu nu mai are încredere în el. „Nu știu de ce s-a luat decizia asta și nu înțeleg, dar eu cred că antrenorul nu mai are încredere în mine dacă m-a trimis la echipa a doua. O să mă duc la echipa a doua să mă antrenez acolo, dar nu cred că e corect pentru că un an de zile cât au avut nevoie de mine eu mi-am făcut datoria meci de meci”, a precizat Martinovici.
Președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, neagă existența unui astfel de tabel de susținere a antrenorului și faptul că din acest motiv cei patru jucători au fost trimiși la Pandurii II: „Nu e adevărat că au fost trimiși la echipa a doua pentru că nu-l susțin pe Ciobotariu, nu există nicio listă de susținere a antrenorului. Martinovici a fost trimis la echipa a doua pentru că a luat galben la Vaslui în minutul 60 și nu a jucat cu Craiova, deși a fost atenționat să se ferească de astfel de avertismente. Raskovici și Stromajer, când sunt în tribună lângă mine, zic că rup dacă vor juca și când intră în teren stau ca lemnele. Raskovici a dat un gol în acest sezon la fel ca și Cardoso, care e diferența dintre un atacant și un fundaș? Situația lui Hidișan este aceeași, ce a jucat el cu Craiova ? Deciziile au fost luate de antrenor. Ciobotariu, din păcate, nu a făcut până acum nici un referat de sancționare a lor”, a explicat el.
În cazul primelor sau amenzilor, Condescu a explicat că aplică doar Regulamentul de Ordine Interioară al clubului: „Nu facem decât să aplicăm Regulamentul de Ordine Interioară. Nu e vorba de prime suplimentare, ci doar de cele prevăzute în ROI, 1.500 euro în deplasare și 1.000 euro acasă. Echipa fiind sub locul 10 se aplică și amenzi. Oricum, nu sunt primele și amenzile de care vorbesc ei, astea sunt injectări ale lor”.
Patru jucători din lotul echipei Pandurii au fost trimiși la echipa a doua, Novak Martinovici, Milanco Raskovici, Jaka Stromajer și Florin Hidișan urmând să se pregătească de joi sub comanda tehnicianului Gabi Zahiu.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER