Paszkany face scandal monstru din cauza faptului că echipa sa nu are nicio victorie în 2013
CFR nu a mai bătut pe nimeni din 9 decembrie 2012
Dintre cele 32 de cluburi care au jucat în grupele Ligii Campionilor, numai CFR și Montpellier sunt atât de jos în clasamentul competiției interne, pe locul 7. În rest, 13 dintre echipe sunt în fotoliul de lider, șapte ocupă locul secund, iar alte zece, în frunte cu Milan, aflată pe ultima treaptă a podiumului în Italia, se clasează între locurile 3-6. Un motiv mai mult decât suficient pentru ca Arpad Paszkany (foto) să fie un pachet de nervi.
„I-am întrebat pe jucători înainte de meciul cu Petrolul (1-1) dacă nu le e rușine să iasă pe stradă din cauza rezultatelor și a felului în care joacă. Aveam atunci o serie de șapte meciuri fără victorie, cu numai un gol marcat, aici fiind inclus și amicalul de la Budapesta. Dar eu am spus, eu am auzit. Dacă jucăm tot așa, numai cu noroc batem pe cineva. Nici nu mă gândeam că vom fi pe locul 7 când a început sezonul. De când am preluat acest club nu am avut așa serie negativă, nici în Liga a III-a nu am pățit așa umilință”, a atacat Paszkany la LookTV, televiziune al cărei finanțator este.
Vor zbura mulți dintre jucători, asta e o certitudiÂne. M-am săturat de promisiÂuni, de vorbe fără acoperire Paszkany Arpad,finanțator CFR Cluj
4 remize are CFR în cele șapte partide jucate în această primăvară, în Liga I și în Europa League
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER