„Feroviarii” nu au deloc liniște în acest sezon, grecul Pantelis Kapetanos fiind în conflict cu antrenorul Mircea Rednic pentru că nu mai prinde un tricou de titular
CFR este pe un butoi de pulbere. Echipa a început șchiopătat sezonul, jucătorii sunt amenințați cu blocarea contractelor, Mureșan a fost băgat în ședință de Paszkany, iar fanii încep să își piardă încrederea în Rednic. Tensiunea este maximă și în cadrul lotului. Pantelis Kapetanos, unul dintre cei mai importanți jucători în sezonul trecut, este în conflict deschis cu tehnicianul. Grecul s-a certat cu Rednic la meciul cu Celtic, cel mai important amical din această vară. Tehnicianul l-a anunțat pe Kapetanos că nu e titular, moment în care atacantul a răbufnit și i-a adresat cuvinte mai puțin ortodoxe. Imediat după acest episod, „Puriul” i-a transmis elevelui său că nu va mai prinde echipa.
Nu a prins lotul nici cu Timișoara
Imediat, Rednic s-a plâns lui Mureșan și Paszkany de comportamentul atacantului. Tehnicianul a primit un nou vot de încredere din partea celor doi, dar și mână liberă în privința lui Kapetanos. Urmarea? Kapetanos a fost numai rezervă la Botoșani și nu a prins lotul cu Timișoara! Atât Rednic, cât și Mureșan s-au ferit să ofere explicații despre situația grecului, deoarece Kapetanos e unul dintre preferații fanilor. „Poate joacă etapa viitoare”, a spus Mureșan. „Unii jucători e normal să nu prindă lotul de 18. Nu am nimic personal cu Kapetanos”, a declarat și Rednic.
Și Paszkany vrea să scape de el
Paszkany vrea să scape de Kapetanos din cauza salariului mare, 20.000 de euro lunar. Mai multe cluburi din Germania și Grecia s-au interesat de vârful din Gruia, dar discuțiile s-au sistat, din cauza numeroaselor accidentări ale lui Kapetanos. Fostul stelist are și minusul că în 2013 nu a marcat niciun gol! Cel mai probabil, Kapetanos va prinde lotul pentru partida cu Vaslui, în condițiile în care CFR are trei jucători suspendați.
Ogbu și Tade sunt primele variante ale lui Rednic pentru postul de atacant
10 goluri a marcat Kapetanos sezonul trecut pentru CFR, toate fiind reușite în tur
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER