Scandal pe transferul lui Luchin: „E un trădător, s-a produs o ilegalitate!”

Alex Curtean și Srdjan Luchin au semnat astăzi cu Botev Plovdev. Dacă primul este reprezentat de frații Becali, cel din urmă îl are ca agent pe Cristi Opria.

Deși Luchin nu avea voie, conform contractului dintre el și impresar, să semneze cu nimeni fără să fie prezent și Opria, fundașul a mers în Bulgaria fără agentul FIFA.

Potrivit unor acte, Opria trebuie să primească 50 la sută din transferul lui Luchin, dar nu mai puțin de 300.000 de euro. Acum, impresarul îi acuză pe cei de la Dinamo că l-ar fi lăsat liber pe jucător, tocmai ca agentul să nu primească niciun ban.

Dacă transferul lui Luchin la Botev s-a făcut fără nicio sumă de transfer, atunci s-a produs o ilegalitate. Jucătorul a trădat, este un trădător, pentru că nu mi-a mai răspuns la telefon de joi, de la ora 16.30. Voi pune avocații să verifice cum s-a făcut această afacere, pentru că, dacă există o sumă de transfer, atunci Dinamo trebuie să-mi dea bani„, a spus Cristi Opria pentru www.prosport.ro.

Cei care au intermediat transferul între Botev Plovdiv și Dinamo sunt frații Becali.

Publicat: 11 01. 2014, 13:38
Actualizat: 11 01. 2014, 16:07