SCANDAL!** Steliștii au explodat după încă o țeapă a lui Gigi: „Am așteptat în sala de mese!” Ce se ascunde în spatele scuzei deszăpezirii terenului din Mogoșoaia

Pe lângă problemele specifice meciului cu Twente, Ilie Stan trebuie să gestioneze și nemulțumirile fotbaliștilor care au de primit primele pentru calificarea în 16-mile Europa League. Jucătorii au amenințat sâmbătă că nu vor ieși la antrenament dacă patronul nu le va achita bonusurile, situația detensionându-se abia atunci când la Mogoșoaia a apărut Teia Sponte!

Cu trei zile înainte de meciul cu olandezii lui Steve McClaren, antrenorul Stelei mai are o problemă pe care trebuie să o rezolve. Surse din interiorul clubului susțin că fotbaliștii sunt supărați că patronul nu s-a ținut de cuvânt și nu le-a achitat primele pentru calificarea din grupele Europa League.

Nemulțumirea acestora data încă dinainte de plecarea în al doilea cantonament, dar punctul culminant a fost atins sâmbătă, la reunirea de după cele două zile libere. Jucătorii, în frunte cu Bourceanu, au hotărât să nu iasă pe terenul de antrenament, iar sesiunea de pregătire a fost întârziată aproximativ jumătate de oră, doar intervenția vicepreședintelui Teia Sponte liniștind apele. Acesta le-a promis fotbaliștilor că vor primi banii în zilele următoare, până la meci, iar ședința de pregătire s-a desfășurat în condiții normale.

Ilie Stan: „Nu era deszăpezit terenul”

Chiar dacă sursele ProSport din cadrul echipei au confirmat că jucătorii au luat în calcul boicotarea antrenamentului, șefii echipei susțin că nu există probleme financiare și că toate restanțele au fost achitate. „Sunt cu banii la zi. În această săptămână trebuie să se gândească doar la meciul cu Twente. Singura problemă pentru noi în aceste momente este să vedem ce terenuri de antrenament avem în cazul în care va continua să ningă”, a spus un oficial al roș-albaștrilor. Antrenorul echipei susține că antrenamentul a fost întârziat din cauza terenului, care nu era deszăpezit la ora la care ședința de pregătire fusese programată. „A fost o întârziere, e adevărat, dar pentru că terenul încă mai avea porțiuni de zăpadă, și cei care se ocupau de asta nu au terminat în timp util. Eu și jucătorii am așteptat în sala de mese”, a spus și Ilie Stan.

5 mii de euro este suma pe care jucătorii trebuie să o primească după calificarea în primăvara europeană

Antrenamentul de sâmbătă al Stelei a fost întârziat circa 30 de minute. Șefii spun că s-a așteptat deszăpezirea terenului, dar surse din vestiar susțin că jucătorii n-ar fi vrut să se pregătească pe motiv că nu și-au primit primele pentru accederea în primăvara europeană

Publicat: 13 02. 2012, 03:00
Actualizat: 13 02. 2012, 11:08