Deși mai este mai mult de o zi până la fluierul de start al derby-ului Steaua–Dinamo, șicanele dintre cele două părți au început deja. La ședința organizatorică de miercuri, reprezentanții „câinilor” s-au ridicat și au părăsit sala, fiind nemulțumiți de condițiile impuse de clubul gazdă.
Roș-albaștrii i-au anunțat pe fanii rivalei să nu vină pe Național Arena „înarmați” cu bannere de brigadă și cu steaguri pe băț, lucru inadmisibil în opinia membrilor galeriei „câinilor”.
În aceeași notă, steliștii întârzie și trimiterea către dinamoviști a celor 2.700 de bilete alocate pentru acest meci, pe care probabil le vor primi în cursul zilei de joi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER