Scandalul „banderola” l-a făcut pe Gabi Balint să-l atace dur pe Alibec: „Nu a făcut nimic! Nu e nici Hagi, nici Dobrin, nici Maradona”. Opțiunile FCSB-ului: „Ori asta, ori termină cu fotbalul la nivel înalt”
Gabi Balint nu-l menajează pe Denis Alibec, în plin scandal la FCSB. Fostul atacant a vorbit despre situația creată de vedeta echipei lui Nicolae Dică, a pus tunurile pe șeptarul roș-albastru și a analizat cele două opțiuni ale conducerii vicecampioanei.
La fel ca multe alte voci importante din fotbalul românesc, Balint s-a săturat de problemele create de Alibec și l-a atacat pe atacantul care, la meciul cu FC Voluntari, a aruncat neglijent banderola FCSB-ului. Pentru Balint, comportamentul constănțeanului e de neacceptat: „Nu poți să te porți într-un fel cu un jucător și în altfel cu alții, când e vorba de un grup, nu ai cum. Până la urmă, nu e nici Hagi, nici Dobrin, nici Maradona. El nu a făcut nimic, nu are niciun rol. Nu e președintele echipei. Sunt și alți jucători care pot să-l suplinească foarte bine. A intrat Gnohere și a marcat, el nu a marcat”, a spus Balint, la Digi Sport.
Cu Alibec exclus din lot și amendat cu 75.000 de euro, Balint vede două posibile scenarii pentru depășirea crizei de la FCSB: „Sunt două probleme aici. Una este: îl termină pe Alibec, nu va mai fi reprimit și e terminat. Sau a doua: îl reprimim cât mai repede, cred că este momentul ca el să-și dea seama că ori se schimbă, ori o termină cu fotbalul, la un anumit nivel, mai ridicat.
În momentul ăsta, mă îndoiesc că Alibec mai are o valoare între 8 și 10 milioane, nemarcând goluri și făcând ce a făcut. La aproape 27 de ani nu mai ești un copil. Bănuiesc că vede și el toate acțiunile lui. Trebuie să învețe din greșeli.”