Scandalul continuă la „U” Cluj: „Walter vrea sa nenorocească clubul! Ana Maria Prodan nu are bani pentru a finanța și echipa va muri”
După ce a dus majoritatea jucătorilor importanți la Petrolul, Florian Walter a decis să se despartă de echipa „șepcilor roșii”.
Vestea că Florian Walter a cedat echipa „U” Cluj către Ana Maria Prodan nu este văzută cu ochi buni de toată lumea.
Omul de afaceri Adrian Marțian, cel care a purtat negocieri cu patronul lui „U” pentru cumpărarea echipei, a lansat un val de acuzații la adresa acestuia și a noului șef al echipei, Ana Maria Prodan.
„El (n.red. Florian Walter) vrea sa nenorocească clubul. El a pus-o pe Ana Maria Prodan sa se ocupe de echipă, dar nu a vândut nimic. Eu i-am spus: Îti dau niște bani, mai puțin cu câteva sute de mii de euro decât cerea el (n.red. Walter a spus că vinde echipa cu 3,5 milioane de euro). Eu numai datorii cumparam, iar el nu vindea nimic concret. Îmi lăsa niște copii, cu care a recunoscut și el că retrogradam direct in Divizia C, nu în B. Eu am vrut să facem o echipă competitivă, dacă el voia sa dea echipa”, a precizat Adrian Marțian.
Marțian crede că echipa nu are nicio șansă de supraviețuire sub conducerea Anei Maria Prodan.
„Se pare că deja s-a decis ce va face. A pus-o administrator pe Ana Maria Prodan, care nu are bani pentru a finanța și echipa va muri”, a spus Marțian.