Scene scandaloase au avut loc luni, înainte de partida dintre Juventus București și Sepsi OSK, începută la ora 18:00. Cu o jumătate de oră înainte de fluierul de start al arbitrului, la stația de amplificare a stadionului „Anghel Iordănescu”, acolo unde echipa din Colentina își dispută meciurile de acasă, s-au putut auzi vulgarități, cuvinte xenofobe și incitare la violență la adresa maghiarilor.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reacționat prin președintele Csaba Asztalos, care susține că incidentul a fost unul intenționat: „Este un incident extrem de grav și din perspectiva faptului că nu este prima oară când în liga națională avem astfel de incidente, incitări la ură și scandări împotriva comunității maghiare. Echipa din Sfântu Gheorghe a avut mai multe astfel de experiențe negative în cadrul partidelor pe care le-a avut în campionat și nu se poate accepta scuza potrivit căreia s-a folosit o înregistrare, un stick, crainicul și așa mai departe”
Acestea sunt elemente intenționale. Cei care gestionează comunicarea la o partidă de fotbal, la un meci, știu foarte bine ce pun pe difuzoare și ce mesaj transmit. Este inacceptabil, este scandalos, mai ales în anul Centenarului, să avem astfel de abordări”, a spus președintele CNCD.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER