Scapă cine poate
Steaua pare o închisoare din care unii jucători vor să evadeze cât mai repede, iar alții să fie grațiați pentru bună purtare. Tensiunile ies la iveală rând pe rând. S-a revoltat Dică, apoi Goian, Ghionea. Nu mai vorbesc de Andrey, de Carlos sau de Elton, care au avut cuvinte grele la adresa directorului închisorii, Gigi Becali, un adevărat dictator după spusele celor care au scăpat de pârnaie.
Tensiunea asta se simte și în jocul actual al Stelei, dar și în evoluțiile din campionatul trecut. Fotbaliști temători să nu greșească și să nu intre în gura Dictatorului, alții deja bulversați și umiliți, prestații influențate de decizii tehnice ale patronului, e drept implicat mai rar în ultima vreme în alcătuirea primului „11”.
Unul dintre evadați, Dică, zice: „Bine c-am scăpat de acolo”, directorul – „Bine c-am scăpat de el”. Cu toate „bubele” lui, Dică era jucătorul care o mai băga și-n ațe, spre deosebire de posibilul său înlocuitor, Dayro Moreno, care poate e mai spectaculos, dar deocamdată ineficient.
Peste toate, o întrebare rămâne: cine va fi următorul fericit evadat?