Scapă cine poate!**
Primul cantonament al anului, programat în perioada 15-25
ianuarie la Poiana Brașov, reinstituie regimul cazon la Dinamo.
Asta pentru că roș-albii au programate doar exerciții fizice, dure,
de acumulare, mingea urmând să lipsească deocamdată cu desăvârșire
din programul alcătuit de Cornel Țălnar.
Astfel, tehnicianul vrea să readucă în actualitate sistemul
„sovietic” de pregătire, bazat pe alcătuirea unor programe de
antrenament ce forțează la maximum rezistența sportivilor. Tocmai
din acest motiv dinamoviștii nu au închiriat până în acest moment
niciun teren de antrenament la Brașov sau în Poiană, urmând să
folosească strict pantele și văile din stațiunea montană. Această
metodă este caracteristică cuplului de antrenori Dinu – Țălnar,
tehnicieni care au deplâns de mai multe ori în acest sezon lipsa de
prospețime fizică a fotbaliștilor.
Inspirați de Gigi
Becali
„Câinii” au ales să stea în cantonamentul de la Poiana Brașov la
hotelul Aurelius, același pe care l-a preferat de Gigi Becali de
Revelion. Stabilimentul a fost ales pentru că are la dispoziție
toate utilitățile necesare recuperării fotbaliștilor după efort.
Iar efortul va fi maxim, mai ales că jucătorii nu vor apuca să vadă
mingea pe toată durata stagiului montan!
„Fără obiectul muncii! Jucătorii mă vor înjura,
așa au făcut și în anii trecuți, dar spre finalul campionatului tot
ei au venit și mi-au mulțumit pentru felul în care s-au
pregătit”, Cornel Țălnar, antrenor
Dinamo
Dinamo nu este prima echipă de top din Liga I care reactivează
stagiul de pregătire montan. La începutul lunii octombrie, Steaua a
efectuat și ea un cantonament de câteva zile la Brașov