Scapă echipele de finanțatori?** Legea fair-play-ului financiar, spaima fotbalului românesc! Cum va curăța „sportul rege”!
În 2011 va intra în vigoare legea fair-play-ului financiar, o
modalitate prin care UEFA încearcă să controleze cheltuielile
exagerate ale unor cluburi. Pentru fotbalul românesc înseamnă însă
sfârșitul, dacă șefii echipelor nu reușesc să implementeze un
management profesionist.
Cum se
traduce în termeni reali fair-play-ul
financiar
După ce această lege va fi aplicată, nicio echipă nu va mai putea
să aibă datorii către alte cluburi, jucători, angajați sau către
stat. Concret, fiecare club va cheltui atât cât produce. Cei care
vor încălca aceste reguli vor fi anchetați de o comisie UEFA,
pedepsele mergând până la excluderea din competiții.
Cluburilor vor fi obligate să trimită periodic la UEFA rapoarte
despre situația financiară a clubului. Nu sunt luate în considerare
investițiile în academiile de juniori sau în stadioane, UEFA
încurajând astfel dezvoltarea unui club. Platini urmărește ca
echipele de club să dezvolte strategii care să le asigure existența
pe o perioadă foarte lungă de timp și să le îndepărteze de intrarea
în incapacitate de plată.
În plus, UEFA consideră că nu este în spiritul competiției ca o
echipă finanțată de vreun „șeic” să concureze cu cluburi cu
acționari cu buzunare mai mici, care nu-și permit să liciteze zeci
de milioane pentru un jucător. Cele mai afectate cluburi vor fi
cele care sume uriașe pe transferuri, bani pe care nu-i produc, dar
care sunt asigurați de generiozitatea magnaților sau de indulgența
băncilor.
Cluburi precum Real Madrid, Manchester City sau Chelsea par a fi
cele mai afectate. Acestea vor fi nevoite să echilibreze balanța
între venituri și cheltuieli, un lucru extrem de dificil. Însă
cluburile mari din Europa au început deja să lucreze la integrare.
Investițiile în academiile de tineret sau în infrastructură,
atragerea fanilor prin diverse facilități sau extinderile de brand
sunt doar câteva idei pe care le-au transpus în realitate.
La polul opus, FC Barcelona, Arsenal sau Lyon, echipe care se
alimentează cu jucători din propria curte sau apelează la
transferuri ieftine, nu vor avea întâmpina prea multe probleme în
noua eră impusă de forul continental. Cluburile au timp până în
2015 să se alinieze noilor directive impuse de UEFA, însă începând
cu 2011, situația lor financiară va fi atent monitorizată.
„Am lucrat la Legea Fair-play-ului financiar mână în
mână cu echipele de club. Intenția noastră nu este să le pedepsim,
ci să le protejăm. Filosofia este să nu poți cheltui mai mulți bani
decât produci”, Michele Platini, președinte UEFA
Sperietoarea
fotbalului românesc
Este ușor de imaginat cam ce înseamnă această lege pentru fotbalul
din România. Cluburile de la noi nu prea sunt obișnuite cu ideea de
autofinanțare, de management sănătos, bazându-se în schimb pe banii
patronilor sau cei proveniți de la autoritățile locale. În noua
eră, lucrurile acestea vor dispărea, însă odată cu ele își vor
închide porțile și foarte multe echipe. Practic, după ce legea se
va aplica în România, cluburile vor căpăta independența față de
banii patronilor.
Managerii cluburilor din România vor fi obligați să-și pună capul
la contribuție pentru a readuce suporterii pe stadion, dar și
pentru a dezvolta strategii care să aducă bani în contul echipelor.
Se poate vorbi în sfârșit de o integrare în fotbalul european. Vor
dispărea restanțele către jucători, dar și datoriile către bugetul
de stat și nu vor mai exista cazuri „Lopez Caro”, jucători plătiți
cu 500.000 de euro pe sezon sau probleme de genul Craiovei.
Antrenorii nu vor mai fi la fel de repede concediați, deoarece
clauzele de reziliere vor slăbi bugetul clubului. De asemenea,
respectul pentru suporteri va crește, deoarece „iubirea” acestora
va asigura o sursă de venit. O altă consecință de apreciat este că
patronii nu vor mai avea cum să crediteze și să împovăreze
financiar clubul.
Ar fi primul contact al fotbalului românesc cu fotbalul
profesionist. La prima strigare, Oțelul Galați pare singura echipă
care poate trece cu bine de testele impuse de UEFA.
Veste proastă este însă că această lege va adânci prăpastia
existentă între echipele din România și cele din Europa. Niciun
club din România nu va avea încasările cluburilor din vest și,
implicit, nu va reuși să-și permită să plătească salarii mari
pentru jucători valoroși. Astfel, performanțele în Europa vor fi
mai greu de atins. Rămâne însă de văzut cum vor înțelege
conducătorii cluburilor românești această lege și, mai ales, cum
vor reuși să i se supună.