Scapă Gazul!** Medieșenii au câștigat „derby-ul suferinței”
Medieșenii s-au impus în fața Pandurilor cu 1-0, ultima victorie
acasă fiind cu Poli Iași la începutul lui noiembrie 2009.
Sufocate de pozițiile incomode în clasament, Gaz Metan și Pandurii
au început meciul de la Mediaș cu gândul la cele trei puncte,
vitale pentru cursa de evitare a retrogradării.
Mediașul a fost echipa mai vioaie în joc în primele 15 minute.
Dudiță, Hoban sau Lițu, l-au luat pe rând la țintă pe bravul
Stanca, glonțul trecând periculos pe la urechile Pandurilor.
Cea mai mare ocazie a venit în minutul 20, când Hoban a reluat
puternic cu capul din 7 metri, dar portarul gorjenilor a scos in
extremis de pe linia porții. De partea cealată echipa vulcanicului
Cârțu s-a limitat la atacuri sterile și când a avut ocazia să tragă
de timp a făcut-o fără să stea pe gânduri.
Oltenii au avut primul șut spre poartă abia în minutul 29 când
Stromajer a trimis mult peste poartă din 14 metri. Silvășan a fost
și el la un pas de deschiderea scorului, diagonala sa de la 16
metri lateral stânga ocolind de puțin buturile lui Stanca.
Ghindeanu a avut ocazia reprizei pentru grojeni, dar șutul acestuia
din minutul 36 a trecut puțin peste poarta lui Buchta, în minutul
38.
După pauză tot Mediașul a dominat partida disputată pe un gazon
îmbibat cu apă. În minutul 53 Silvășan nu a reușit ca din 30 metri
să șuteze bine spre poarta lui Mingote intrat în locul lui Stanca,
accidentat. Kubala a reușit să înscrie dintr-o fază fixă.
Medieșeanul a tras tare de peste 30 de metri, iar mingea s-a dus
plasat în dreapta lui Mingote, spre bucuria gaziștilor care nu mai
marcaseră acasă de la nefericitul 2-6 din toamnă, cu
Timișoara.
Hoban a fost și el aproape de gol în minutul 65, dar șutul său din
lovitură liberă s-a scurs pe lângă buturile oltenilor. Cârțu a
întărit atacul în ultimele 25 de minute și l-a trimis în teren pe
Tremonti, iar acesta a fost la un pas de gol în minutul 73, șutul
în diagonală din 15 metri, ocolind poarta gazdelor.
Meciul a devenit complicat pentru gazde, după ce în minutul 77
Dudiță a fost eliminat pentru că a pus mâna pe arbitru!.
Medieșenii au rezistat însă și în 10 oameni și au obținut prima
victorie acasă în retur, spre fericirea propriilor fani.
Articol publicat de Sebastian
MARCOVICI
Click aici pentru comentariul live
text al partidei Gaz
Metan-Pandurii