Scapă Steaua de retrogradare? „Îmi vine să mor de ciudă că nu au probleme”
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanței supreme fiind definitivă.
Acest verdict poate duce la retrogradarea echipei sau eliminarea ei din Liga Campionilor, așa cum s-a întâmplat cu Fenerbahce, la cererea UEFA.
Dumitru Dragomir spune că nu va fi luată nicio decizie împotriva Stelei pe plan sportiv în acest caz.
„Să fie clar, Steaua nu va păți nimic din punct de vedere sportiv. Cazul lor nu seamănă deloc cu cel al lui FC Argeș. Păi, măi oameni buni, ce funcție are Becali la Steaua? Niciuna!”, a spus Dragomir în cadrul unei conferințe de presă.
De aceeași părere este și Andrei Penescu, care nu crede că în cazul Stelei se va lua aceeași decizie ca cea luată în cazul celor de la FC Argeș, care au fost retrogradați în urmă cu patru ani pentru dare de mită.
„Nu știu ce să zic și nu doresc răul nimănui, dar îmi vine să mor de ciudă că pe noi ne-au băgat în B, iar Steaua nu are probleme într-un caz aproape identic.
Eu cred că s-a făcut exces de zel în cazul lui FC Argeș și sunt sigur că Steaua nu va păți același lucru pentru că este un nume mult mai greu, poate cel mai greu din fotbalul românesc”, a spus Andrei Penescu pentru Ziarul Ring.