Scaunul lui Trombetta la CFR se clatină

Ultimele două înfrângeri ale formației din Gruia, de la Bordeaux și Timișoara, pun în pericol scaunul italianului.Conducătorii campioanei nu fac o tragedie după ultimele rezultate obținute și îi acordă sprijin, cel puțin la nivel declarativ, lui Trombetta. Există, însă, un dar…

Totuși, președintele Iuliu Mureșan a ținut să afirme în presă că dorește numai victorii în campionat până la finalul turului și cel puțin ocuparea locului trei în grupele Ligii Campionilor. De fapt, numai aceste rezultate se pare că îi vor face pe cei din Gruia să mai continue colaborarea cu Trombetta. Șefii campioanei nu au căutat încă soluții pentru înlocuirea italianului, fiind însă de așteptat ca în cazul în care Trombetta nu va redresa echipa să mizeze tot pe un tehnician din străinătate. „Postul de antrenor nu este în pericol. Echipa joacă bine și sunt mulțumit de acest lucru. Și la Bordeaux, și la Timișoara, am pierdut pentru că am avut mult ghinion. Vreau punctaj maxim în ultimele cinci etape și să obținem calificarea cel puțin în primăvara Cupei UEFA”, a anunțat președintele Iuliu Mureșan.

„Am sprijinul conducerii“

Italianul a evitat să comenteze speculațiile care se fac în presă, care i-a enumerat deja pe neamțul Klaus Toppmöller și Ioan Ovidiu Sabău ca posibili succesori. „Nu mă interesează ce s-a scris, eu știu că am sprijinul conducerii. Presiunea pe care o simt acum este a celor 9 puncte pe care trebuie să le recuperăm față de locul 1”, a zis Trombetta.

"Am fost printre puținii care nu m-am îndoit de calitățile de antrenor ale lui Trombetta. Cred în continuare că va face o treabă bună la CFR" – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

7 puncte a pierdut Trombetta cu CFR în Liga I, în șase partide

Publicat: 31 10. 2008, 08:38
Actualizat: 31 10. 2008, 08:42