Scenariul NEGRU la care Dinamo REFUZĂ‚ să se gândească!** Cum poate fi dat uitării startul bun de sezon! „Vorbim peste 10 zile!”
Dinamo se află în fața unei „duble” de totul sau nimic cu Vorskla Poltava. În funcție de rezultat, „câinii” vor ști dacă vedetele echipei rămân în „alb-roșu” sau daca va fi nevoie să se renunțe le jucători pentru „acoperirea” bugetului.
Borcea a spus în mai multe rânduri că meciurile cu formația din Ucraina sunt decisive pentru viitorul clubului, iar acționarii din „Ștefan cel Mare” nici nu vor să se gândească ce se va întâmpla în cazul unui eșec. Întrebat dacă Gabi Torje își va „face bagajele” în cazul unei eliminări premature, președintele delegat al „câinilor”, Dragoș Săvulescu, a amânat un răspuns până după cele două partide cu Vorskla.
„Nu vreau să anticipez. Dinamo are obiectivul de a juca cât mai bine și de aborda la cel mai înalt nivel orice partidă.
Jucătorii vor fi aduși de Dinamo. Nu contează ce acționar va face propunerile. Nu este obligatoriu să vindem jucători dacă nu ne calificăm, dar nu așa trebuie să punem problema. Haideți să vorbim despre asta peste 10 zile, când vom ști rezultatul „dublei”.
Ar fi de dorit să jucăm pe Național Arena, dar deocamdată condițiile contractuale nu sunt în acest sens. Mi-aș dori asta, dar nu știu ce se va întâmpla. Cred că orice suporter și-ar dori să jucăm acolo.
E prematur să spunem că Dorel Stoica e un transfer reușit după numai un meci„, a declarat Dragoș Săvulescu la Sport.ro.