Căpitanul echipei FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, luni, că nu știe de ce tehnicianul Leo Grozavu l-a lăsat în afara lotului pentru partida cu ACS Poli Timișoara, precizând că nu este accidentat.
„Nu știu de ce am fost lăsat în afara lotului. Din punctul meu de vedere, sunt apt sută la sută atât medical, cât și fizic. Nu resimt deloc oboseala și nici nu am vreo problemă medicală. E doar decizia antrenorului. Eu m-am antrenat normal în ultimele zile. În viața mea nu m-am plâns de oboseală”, a spus Croitoru.
Tehnicianul Leo Grozavu a motivat absența lui Croitoru prin apariția oboselii și a unei mici accidentări: „Marius Croitoru a avut o accidentare și înainte de meciul de joi, cu Legia. Eu am mers mult pe capacitatea lui de a se regenera. El mi-a spus că poate să joace, dar din păcate nu a reușit să o facă la nivelul la care m-aș fi așteptat. E clar că fizic, în afară de oboseala pe care a acumulat-o, a fost deranjat și de problema medicală”.
Partida ACS Poli Timișoara – FC Botoșani, ultima din etapa a III-a a Ligii I, se va disputa luni, de la ora 21.00.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER