În mijlocul antrenamentului de ieri, aproximativ 30 de fani au apărut pe pista stadionului din Ștefan cel Mare, intenționând să discute cu jucătorii. Chiar dacă toți fotbaliștii erau la stadion, pe teren se aflau doar cei care n-au jucat joi seara, restul fiind la vestiare, de unde n-au ieșit până la plecarea ultrașilor.
Fanii nu l-au găsit decât pe Rus, în fața căruia și-au vărsat năduful. „Dacă vă gândiți să faceți aranjamente, sunteți niște clovni. Acum vorbim frumos, dar dacă nu luați Cupa, sau măcar să vedem că vă dați sufletul pentru trofeul ăsta, vă garantăm că nu vom mai fi așa liniștiți„, a fost mesajul transmis dinamoviștilor prin intermediul lui Rus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER