Scene incredibile la finalul meciului Viitorul – CS U Craiova. Hagi l-a împins pe Vătăjelu, Rambe a sărit să-l bată pe antrenorul Viitorului. Hagi: „M-au înjurat de m-au rupt!”

CS U Craiova a pierdut cu 2-0 la Viitorul și spiritele au explodat la finalul partidei. Rambe și Râmniceanu au fost eliminați după fluierul final, după ce primul a sărit la gâtul lui Gică Hagi.

Scene pline de tensiune la Viitorul – CS U Craiova 2-0. După fluierul final, Gică Hagi a mers pe teren să-și felicite jucătorii. În drumul spre elevii săi, i-a reproșat ceva lui Rambe și apoi l-a împins pe Vătăjelu, care era într-o discuție cu Răzvan Marin. În acel moment, Rambe a sărit la gâtul lui Hagi.

Jucătorul lui CS U Craiova n-a apucat să schiteze prea multe gesturi, deoarece Râmniceanu a sărit în apărarea lui Gică Hagi și a încercat să-l lovească pe Rambe. Sorin Rădoi a intrat și el în altercație și l-a lovit cu pumnul pe Rambe. Arbitrii meciului au fost depășiți de evenimente și le-a arătat cartonaș roșu doar lui Rambe și lui Râmniceanu, nu însă și lui Sorin Rădoi. Spiritele s-au liniștit abia după câteva minute. Gică Hagi s-a plâns că a fost înjurat de jucătorii lui CS U Craiova.

Pus să comenteze incidentele, Gigi Mulțescu spune că n-a văzut scena, dar că va lua măsuri dacă se impun: „Eu am mers la vestiare imediat după fluierul final, nu știu nimic. Îmi pare rău dacă s-a întâmplat așa. Eu pe probleme de indisciplină am scos jucători din lot. Hagi nu trebuia să se ducă acolo, el este la alt nivel, el este undeva sus…”, a comentat Mulțescu.

În timpul interviurilor, Gică Hagi a avut o discuție aprinsă cu Gigi Mulțescu, în care-i reproșa că a fost înjurat de cei de la Craiov: „M-a înjurat de m-a rupt. Dar cine ești tu, mă, „Pele”, să mă înjuri și să-mi faci programul să vorbesc? Se poate așa ceva, ‘nea Gigi?”, s-a auzit pe fundalul transmisiunii Dolce Sport.

Sursa foto: Dolce-Sport.ro

Publicat: 03 12. 2016, 22:39
Actualizat: 03 12. 2016, 23:11