Schimb Eric – Curtean

Poli lansează o nouă ofensivă pentru transferul lui Eric, după
ce l-a spionat tot turul. Sabău trage de brazilian, dar Marian
Iancu îl consideră prea lent.

Meciul dintre Gaz Metan și Poli Timișoara a redeschis negocierile
între cele două echipe pentru Eric. Bănățenii îi propuseseră
200.000 de euro directorului general Ioan Horoba în schimbul
brazilianului după meciul cu Universitatea Craiova, dar oficialul
medieșean a respins din start propunerea. Șefii medieșeni vor
350.000 de euro pe Eric, exact cât reprezintă clauza de reziliere,
mai ales că jucătorul e deținut de Gaz în coproprietate cu
brazilienii de la Metropolitan.

Îl vrea
și Brașovul

Sabău a continuat să insiste pe lângă conducere și să-și trimită
spioni care să-l urmărească pe Eric, iar la ultimul meci de
campionat chiar i-a transmis că va face tot ce-i stă în putere
pentru a-l duce la Timișoara. Problema lui Sabău o reprezintă însă
patronul Iancu. Șeful timișorenilor s-a plâns apropiaților că Eric
„e lent și nu aleargă”, dar ar putea fi nevoit să-i satisfacă
doleanța „Moțului”, dacă Poli rămâne pe primul loc la finalul
turului. Astfel, Iancu ar fi tentat să ofere doar 200.000 de euro
și împrumutul pe șase luni al fostului medieșean Alex Curtean.
Acesta nu s-a integrat la Timișoara, bănățenii dorind să-l
împrumute la o echipă unde să joace meci de meci. Medieșenii joacă
tare, pentru că de serviciile lui Eric s-a interesat și Dinu
Gheorghe, care l-ar dori la Brașov. Jucătorul își dorește însă să
plece. „Nu am discutat nimic oficial cu cei de la Poli. Cred că e
momentul să fac pasul către un club mai important și care să-mi
ofere un salariu mai bun”, a spus brazilianul.

Kubala,
rival pentru Alexa și Bourceanu

Eric de Oliveira nu este singurul jucător din lotul medieșenilor
care a trezit interesul bănățenilor. Cehul Michal Kubala a fost și
el urmărit de un apropiat al lui Sabău la meciul cu FC Vaslui, dar
bănățenii nu au înaintat încă o propunere oficială. Postul de
mijlocaș la închidere, pe care evoluează Kubala, este însă bine
acoperit la Timișoara, aici evoluând Bourceanu și Alexa.

13 meciuri a
jucat Eric în acest tur de campionat pentru echipa lui Cristi
Pustai, reușind să marcheze trei goluri

„Nu aș mai vrea să plece jucători de la noi în această iarnă. Nu
agreez varianta împrumutului când vine vorba de
achiziții”
, Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan

„Poli Timișoara este una dintre echipele puternice din
România, unde orice fotbalist ar vrea să joace”,
Eric de
Oliveira, mijlocaș Gaz Metan

Publicat: 04 12. 2009, 12:19
Actualizat: 04 12. 2009, 12:20