Schimb Popa – Pulhac?

Schimb Popa - Pulhac?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ruptura dintre jucător și clubul de pe Bega este ireversibilă. Marian Iancu a demarat căutările pentru un alt portar, iar cea mai interesată echipă în aducerea lui Popa rămâne Dinamo.

Președintele lui Poli a anunțat ieri că nu mai este dispus să aștepte ca fotbalistul să ia decizia dacă rămâne. „Această postură nu o suport. Să aștept după Popa! Căutăm un portar, indiferent că vrea sau nu, Popa trebuie să plece”, a spus autoritar Iancu. Pe de altă parte, „câinii” caută o soluție cât mai bună și cât mai rapidă pentru a acoperi despărțirea certă de Bogdan Lobonț.

Pe de altă parte, în anturajele cluburilor Poli și Dinamo a apărut un zvon comun, anume că alb-roșiii ar fi propus chiar un schimb de jucători. Pentru a-l lua pe Marius Popa, bucureștenii ar fi dispuși să îl cedeze pe Cristian Pulhac. Fundașul stânga a fost intens curtat în iarnă de bănățeni, dar atunci mutarea nu s-a mai produs. Deocamdată, Marian Iancu a negat posibilitatea: „Nu știu nimic despre asta. Pe Pulhac l-am urmărit în continuare ca jucător, dar ca posibilitate de transfer, nu”. Bossul de pe Bega consideră că acel post este acum acoperit, portughezul Milhazes impunându-se în gruparea „viola”. Doar că în presa lusitană au apărut mai multe informații cum că Milhazes nu va mai continua aventura românească. În fine, un ultim element care confirmă ipoteza schimbului de jucători este vizita făcută de Cristi Borcea la Timișoara.

Încă trei ținte de transfer: Goga, Contra și un fundaș

Timișoara a mutat deja pe piața transferurilor, aducându-l pe nigerianul Philip Chidi Oneymah, un atacant din liga a doua portugheză.

Chiar dacă nu are un palmares impresionant, fotbalistul adus de la Rio Ave a fost lăudat de președintele Marian Iancu: „Chidi este un jucător asemănător lui Emeghara. Are o determinare și o putere fantastice”. El a semnat un contract pe cinci ani.

„Cumpărăturile” de vară nu se opresc aici, iar pe lista lui Poli mai sunt nume bine cotate în Liga I. Unul dintre ele este Dorin Goga. Atacantul lui „U” Cluj este ofertat de luni de zile, dar încă nu s-a ajuns la o înțelegere între timișoreni și ardeleni. „Ne mai interesează să aducem un fundaș de picior stâng și pe Dorin Goga. Toni Doboș are oferta pentru Goga în față”, a precizat Iancu.

Cel mai curtat jucător de către alb-violeți rămâne timișoreanul Cosmin Contra. „Suntem pe finalul discuțiilor cu el”, a declarat optimist Iancu.

"Nu putem da nume de jucători până nu semnează. Se mișcă multă lume în siajul nostru pentru că avem o foarte bună selecție. Am mai pierdut jucători, de aceea nu vorbim în presă"
– Marian Iancu, președinte Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în mai multe zone din țară
Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în mai multe zone din țară
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Afacere istorică pregătită de Gigi Becali la FCSB: ”50 de milioane de euro intră la buzunar”
Afacere istorică pregătită de Gigi Becali la FCSB: ”50 de milioane de euro intră la buzunar”
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe,…
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a tunat-o din cap până-n picioare
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a…
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×