Schimbă macazul: „Luăm doar jucători consacrați!”** Ei sunt cele trei ținte ale giuleștenilor
Giuleștenii au efectuat până în acest moment trei transferuri,
Apostol, Oros și Deac, dar conducerea Rapidului încearcă să
finalizeze în această săptămână alte trei, pentru a definitiva
lotul. Președintele Dinu Gheorghe refuză să dezvăluie țintele, dar
oferă un indiciu: toți sunt jucători consacrați.
Giuleștenii s-au săturat să aducă fotbaliști pe care să-i aștepte
să crească, să se acomodeze și abia apoi să joace la un nivel bun.
Dinu Gheorghe nu mai are răbdare cu o astfel de politică, iar
pentru sezonul acesta schimbă foaia. „Exceptându-i pe cei trei
finalizați deja, mai vrem încă trei. Vă pot spune doar că săptămâna
aceasta vor fi gata transferurile și sunt jucători consacrați.
Rapid nu mai aduce jucători care să crească pe lângă echipă. Nu mai
este timp. Cel puțin nu pentru anul acesta”, a afirmat „Vamă”.
Apostol, 30 de ani, Deac, 25 de ani, și Oros, 26 de ani, corespund
descrierii, iar noile ținte, de asemenea. Vandinho, căpitanul de 33
de ani al Bragăi, Joao Paolo Andrade de la Guimaraes și Dan Alexa
sunt variantele dintre care Dinu Gheorghe va alege mijlocașul
central pe care și-l dorește.
29 de ani a fost media de vârstă a jucătorilor
Rapidului în sezonul trecut, una dintre cele mai înaintate din Liga
I