Schimbare de antrenor la Pandurii! Petre Grigoraș a fost îndepărtat: „Mi se pare ilegal!” Cine îi ia locul
Pandurii și-a schimbat antrenorul. Petre Grigoraș nu va mai antrena echipa gorjeană în partea a doua a campionatului, decizia fiind luată în urmă unei întâlniri a tehnicianului cu administratorul special Marian Golea.
„Am vrut să văd care e reacția administratorului special Golea, dar e clar că n-am spus-o chiar atât de serios. Am spus că accept ce mi-a propus dânsul: 1.500 de euro brut. I-a căzut fața, vă dați seama. Se așteptau ca eu să fiu un tip care să cedez din start, să rup imediat contractul și să plec. Bineînțeles că suma a fost propusă ca să plec, dar eu am acceptat-o. Surpriză! Vă dați seama că i s-a schimbat fața. După care a început cu alte lucruri, că trebuie să încercăm cu altcineva.
Trebuia să îmi spună dinainte de Sărbători. Mi s-a dat o hârtie că o să-mi dea ce mai au să-mi dea din contract. Dânsul avea pregătită și decizia de încetare a contractului de muncă cu litera i, parcă, care nu mai există. Au existat niște replici verbale, dar atât. Am primit decizia de încetare a contractului, ceea ce mi se pare ilegal. Trebuie să faci cercetări, să dai avertisment, amenzi, nu așa…O trimit și eu la avocați, că nu mă pricep. Dacă mă pricepeam mai mult la acte, eram avocat eu. Mi-au desfăcut contractul, mi-au dat decizia de încetare din data de 9, ce să mai caut la antrenamente? Nu mi-am dat nicio demisie, nimic.
Nu am primit niciun salariu de când am venit la Pandurii, în vară. Dânșii au încercat altă modalitate, o modalitate neloială, neprincipială. Aveam o relație bună, de asta am rămas extrem de surprins. Dar asta este viața, trebuie să acceptăm deciziile luate de unii. Ei mai întâi mi-au propus să ne despărțim amiabil, nu ne-am înțeles, după care a scos de sub mapă decizia de încetare a contractului cu data de 9″, a declarat Petre Grigoraș la DigiSport.
Locul lui Petre Grigoraș la Pandurii va fi luat de Flavius Stoican, fostul antrenor al lui Dinamo. Stoican a antrenat ultima dată în Liga 1 în 2015, la FC Voluntari. Ultima echipă pregătită de tehnicianul în vârstă de 40 de ani a fost Zimbru Chișinău.