Fotbaliștii din afara UE care erau legitimați la 19 martie la un club din România vor fi exceptați de la regula jucătorilor extracomunitari ce va intra în vigoare din sezonul următor, conform unei decizii aprobate, joi, de Comitetul Executiv al FRF.
„Comitetul Executiv aprobă cu unanimitate de voturi propunerea LPF de completare a dispozițiilor art. 19.9 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice cu completările și modificările dezbătute în cadrul prezentei ședințe (jucătorii extracomunitari legitimați la cluburi din România la data de 19.03.2015 urmează a putea activa în continuare la echipele de club din România, iar în situația în care se legitimează la cluburi din străinătate aceștia pot reveni ulterior la cluburi din România doar dacă anterior au fost legitimați cel puțin 3 ani la cluburi din România) și urmează a fi armonizat cu toate celelalte texte referitoare la aceste reguli. De asemenea, prevederile excepției nou introduse urmează a fi aplicate și la celelalte ligi„, se menționează într-un comunicat al FRF publicat pe site-ul oficial.
Începând cu sezonul 2015-2016, jucătorii extracomunitari care se transferă în Liga I trebuie să aibă minimum trei selecții la echipa națională a țării din care provin, în ultimele 12 luni. De asemenea, fiecare echipă va putea avea în lot maximum trei fotbaliști extracomunitari.
Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că membrii Comitetului Executiv au aprobat și modificarea Regulamentului privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal. „A fost modificat Regulamentul pentru Transferul Jucătorilor de Fotbal, în sensul că un club dacă transferă un jucător își poate trece în acordul de transfer un procent sau o sumă, dar nu poate să ia parte la o negociere ulterioară. Iar aceste negocieri se pot face doar între cluburi, nu ca și până acum când exista o a treia sau a patra parte care nu avea nicio tangență cu clubul, dar care veneau cu anumite documente și revendicau anumite drepturi„, a explicat oficialul FRF.
El a adăugat că intermediarii de transferuri vor plăti din sezonul următor o taxă de înscriere la FRF de 1.500 de euro, și nu de 25.000 de euro ca până în prezent. „A fost aprobat regulamentul privind intermediarii. Aceștia au obligația de a se înscrie anual la FRF și de a utiliza exclusiv contractele tipizate emise de FRF. Taxa de înscriere a intermediarilor este de 1.500 de euro, față de anii anteriori când era 25.000 de euro. Iar costul contractelor tipizate va fi de 500 de euro setul de 10”, a precizat Chivorchian.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER