Schimbare de situație la Cluj!** Ana Maria Prodan a găsit sprijin în autorități: s-a întâlnit cu președintele CJ Cluj

Managerul formației U Cluj, Ana Maria Prodan, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că este impresionată de deschiderea autorităților locale județene, după întâlnirea din cursul dimineții și are încredere în găsirea unor soluții pentru sprijinirea echipei.

Ana Maria Prodan s-a întâlnit vineri dimineața cu președintele Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu, fiind discutate subiecte legate de modul în care echipa ar urma să fie sprijinită.

„Întâlnirea din această dimineață cu președintele Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu, a fost de bun-augur. Chiar dacă a preluat funcția doar de câteva zile, mi-a arătat că este un om deschis oricărei forme de colaborare cu Universitatea Cluj, în proporție de sută la sută. Sunt probleme care trebuie preluate și gestionate, dar deja președintele a dispus ca reprezentanții Cluj Arena, Consiliul Județean și noi să formăm o listă comună de propuneri, prin care echipa poate fi sprijinită. Una dintre probleme este o datorie de aproximativ 30.000 de euro către Cluj Arena, acesta fiind costul oricărei organizări de meci acasă, incluzând utilități, chirie etc. Sper că vom găsi soluția ideală pentru ambele părți, pentru că singură nu-mi voi permite să asigur această sumă la fiecare meci de pe teren propriu. Nu vreau să mă gândesc și nu cred că este o soluție mutarea echipei în alte părți, în care chiriile sunt modice, de vreo 1000 de euro sau chiar locuri în care nu se plătește chirie. M-am liniștit puțin după această întâlnire, acum cheia se află la Consiliul Județean și am încredere că ambele părți vor fi mulțumite”, a declarat Ana Maria Prodan.

Oficialul de la U Cluj a făcut referiri și la o a doua întâlnire pe care a avut-o în cursul dimineții. „Am avut și o întâlnire rapidă cu directorul de la Finanțe din Cluj, Mihai Costin, căruia îi mulțumesc pentru deschiderea de a ne sprijini pe toate căile legale, pentru deblocarea conturilor noastre. Conturile sunt blocate din 15 iunie și am primit asigurări că se va face tot ce e posibil legal, pentru deblocare. Dincolo de toate acestea, chiar dacă există datorii și probleme, ne zbatem să le rezolvăm, dar mă și bucur că echipa este bine, antrenorul Niculescu este mulțumit, își urmează programul în Austria”.

Lotul studenților se află în Austria, unde joi seara a efectuat primul antrenament, iar sâmbătă are programat primul mei amical, cu Legia Varșovia, ocupanta locului 3 în Polonia. Jucătorii lui Claudiu Niculescu sunt cantonați în localitatea Hinderhoster până în 9 iulie, când se vor întoarce la Cluj.

Sursa: Mediafax

Publicat: 29 06. 2012, 14:36
Actualizat: 29 06. 2012, 14:38