Schimbarea care l-a revitalizat pe Cosmin Matei:** „E un exemplu pentru noi toți, este incredibil ceea ce face! E o onoare pentru mine”
Dinamo nu trece printr-o perioadă fastă, situația de la club fiind una dificilă, jucătorii având restanțe salariale de câteva luni, iar la nivelul băncii tehnice, Cornel Țălnar l-a înlocuit pe Dorinel Munteanu, care a preferat să dea curs unei oferte din Rusia.
Cosmin Matei este unul dintre jucătorii apreciați de fanii alb-roșilor, el fiind și colegul de cameră al veteranului Ionel Dănciulescu.
„Este o onoare pentru mine, nici nu mă gândeam acum doi-trei ani că o să-i prind sfârșitul de carieră lui Dănciulescu și o să stau și cu el în cameră. Am învățat de la el, am ce să învăț, este un exemplu pentru noi toți, este incredibil ceea ce face”, a spus Matei pentru Dolce Sport.
Mijlocașul „câinilor” a vorbit despre cele mai importante clipe trăite de el în tricoul alb-roșu.
„Cea mai mare satisfacție pe care am trăit-o la Dinamo au fost cele două meciuri pe care le-am jucat în play-offul Europa League. Au fost cele mai importante meciuri pentru mine. Iar cea mai frumoasă amintire, o poză cu Messi”, a mai spus mijlocașul „câinilor”.