Schimbarea la față!** Alexe, discipolul lui ‘Danciu’

Dinamo și-a redescoperit numărul 10, la aproape șase luni după
despărțirea de Ionel Dănciulescu și tot în urma unui derby cu
Steaua. „Născut și crescut” în curtea clubului „roș-alb”, Marius
Alexe a fost cel mai bun om de pe teren în partida cu marea rivală
și, la doar 20 de ani, pare imposibil de scos din prima
echipă.

Anunțat de Cristi Borcea drept o mare speranță, atacantul a fost
împrumutat la începutul sezonului la Astra Ploiești și a fost
chemat înapoi la „matcă” chiar după partida tur cu trupa din
Ghencea, imediat după ce „Danciu” semnase cu Hercules Alicante.
Golurile înscrise de Alexe în etapa a 5-a în poarta Rapidului
(Astra – Rapid 3-1) i-au convins atunci pe oficialii câinilor că e
gata să facă pasul spre prima echipă. A primit numărul 10, lăsat
vacant de Dănciulescu și a promis că va încerca să fie un urmaș
demn pentru acesta. Acum, după 2-0 cu Steaua, a dovedit că are de
gând să se țină de cuvânt.

„Sper să-i calc pe urme lui Dănciulescu, ar fi ceva
extraordinar. Deși Ionel este un jucător mare, a făcut multe
lucruri pentru Dinamo, nu va fi ușor. El este un model de urmat
pentru mine. Ar fi minunat să am aceleași performanțe ca el.

Cred că semăn un pic ca stil de joc cu el. Pot juca și lateral, și
în centrul atacului, avem caracteristici asemănătoare. Ar fi
extraordinar să ajung la nivelul lui, să fiu la fel de
respectat”, spunea acesta când a aflat că va purta numărul
10.

Nimeni nu se aștepta ca vârful să reușească să se impună în fața
mult mai consacraților Niculescu, Niculae, Zicu sau Andrei Cristea,
însă curajul lui Dario Bonetti și polivalența jucătorului au făcut
ca acesta să prindă echipa aproape meci de meci.

Fie ca a jucat în atac sau în flancul stâng al lineie mediene,
Marius nu a dezamăgit, iar la finalul sezonului de toamnă „omul
venit să completeze lotul” avea deja cinci meciuri în cupele
europene pentru Dinamo, din totalul de șase în care ar fi putut
evolua.

Dorit de
Arsenal și Fiorentina

Venit încă de la vârsta de 10 ani la Dinamo, Alexe și-a așteptat
răbdător locul în prima echipă, iar șansa i-a surâs în acest sezon.
Puștiul de 19 ani a izbutit să aibă evoluții constant bune în
această stagiune, vârful de formă fiind atins în cel mai prielnic
moment: derby-ul cu Steaua.

Antrenorul care l-a format și căruia Alexe i-a dedicat reușita din
partida cu Steaua, Ianis Guda, a dezvăluit că mijlocașul dinamovist
deținea calitățile necesare pentru a ajunge un fotbalist valoros
încă din perioada junioratului.

„A făcut parte dintr- o grupă specială, a juniorilor născuți în
1990, care a participat la multe turnee peste hotare și care a
învins formații ca Real Madrid, Galata sau Espanyol. A avut oferte
de la echipe din străinătate, dar l-am sfătuit să rămână la Dinamo,
pentru că era prea mic, avea 16 ani. Printre cluburile interesate
de el s-au numărat Glasgow Rangers, Arsenal sau Fiorentina. Marius
a fost un copil cuminte și serios. Se trage dintr-o familie
modestă, părinții săi sunt oameni simpli, iar el nu a fost
răsfățat. A venit la 10 ani la Dinamo. Era un copil slab, longilin,
cu un cap mare și mă întrebam ce mă fac cu el. Dar a pus piciorul
pe minge, a început să croșeteze adversarii și mi-am dat seama că
are stofă. L-am pregătit mult pentru viteză și pentru tehnică.
Visul oricărui antrenor e ca un fotbalist crescut de el să marcheze
contra rivalilor”, a declarat Guda pentru Libertatea.

A
„simțit” golul din derby

Utilizat de Cornel Țălnar în flancul stâng, Marius a fost
principalul pericol pentru poarta lui Zapata. A exploatat excelent
spațiile create de Niculae și Cristea și în cele din urmă l-a
învins pe columbian cu o lovitură de cap bine plasată. „După
primele ocazii eram sigur că voi marca, dar mi-am spus că degeaba
înscriu dacă nu câștigă echipa”, a spus Alexe, care a dedicat
reușita tehnicianului care l-a pregătit de când s-a apucat de
fotbal, până a făcut pasul spre seniori: „Victoria este pentru
antrenorul care m-a ajutat de la 10 până la 20 de ani, domnul
Guda”.

4
goluri
a înscris Alexe în acest sezon al Ligii
I


5
meciuri
a jucat atacantul în grupele Europa
League

Publicat: 19 03. 2010, 18:47
Actualizat: 19 03. 2010, 18:53