Schimbarea lui Geani Crețu în debutul meciului Dinamo – FCSB nu i-a picat bine jucătorului. Mutarea s-a produs în minutul 2, iar în trecut, fostul tehnician al roș-albilor Cosmin Contra a procedat la fel: l-a înlocuit în partida cu Astra după 7 minute.
Unii dintre antrenori n-au răbdare în a aplica regula Under 21 impusă de FRF.
Echipele din Liga 1 trebuie să folosească 2 jucători eligibili U21, iar aceștia trebuie să fie titulari. În plus, un singur jucător care se încadrează la această categorie va trebui să fie prezent pe teren pe toată durata meciurilor din Liga 1.
„E adevărat, am schimbat rapid, am preferat să îl bag pe Vlad Achim, jucător cu experiență. I-am dat mai multă libertate lui Sorescu, am vrut să îi surprindem. Am și reușit de câteva ori. Eu zic că vom învăța și ne vom revanșa în Cupă”, a recunoscut Ionel Gane, actualul antrenor al lui Dinamo, la conferința de presă.
Geani Creţu a debutat la juniorii lui Dinamo în 2016, dar era un mare fan FCSB. Fotbalistul îi urmărea la vremea respectivă pe Facebook pe Federico Piovaccari, Iasmin Latovlevici, Vlad Chiricheş, Ciprian Tătăruşanu sau Lukasz Szukala, foşti jucători ai vicecampioanei României.
„Eram copil când am dat like acelor pagini. Aveam 13 – 14 ani, nici nu mai știam de ele. Pe atunci nu aveam nicio legătură cu Dinamo. Nu vreau să fiu târât în astfel de lucruri. Gândul meu este doar la Dinamo, sunt aici și dau totul pentru echipa mea. M-a sunat mama de la Piatra Neamț. Era speriată, știa că am primit pe Facebook tot felul de mesaje urâte de la fani.
Le cer scuze, vreau să mă creadă că sunt 100% pentru Dinamo. A trecut timp de atunci, sunt profesionist. Îi apreciez pe fanii lui Dinamo, sunt cei mai frumoși din România, vă rog să mă credeți că sunt bine intenționat”, a spus la vremea respectivă Geani Creţu conform GSP. Ca orice fan stelist mic, Geani Creţu a fost abonat şi la mai multe pagini „anti-câini” de pe Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER