Schimbări majore în Liga 1! Se vrea testare ca în Europa, amenzi pentru cazuri de Covid-19, respectiv pentru terenuri înghețate. Licență europeană pentru play-off, obligatorie
După haosul declanșat de lipsa regulamentelor privind cazurile de Covid-19 din Liga 1, deținătorul de drepturi tv ia atitudine. EAD, firma care plătește suma anuală atât de necesară cluburilor cere schimbări majore, din sezonul viitor.
„Am cerut conducerilor LPF și FRF câteva lucruri, necesare și obligatorii din punctul nostru de vedere, pentru a nu repeta greșelile acestui final de campionat”, începe comunicatul EAD.
Schimbări totale în Liga 1, din sezonul viitor. Se dorește testare săptămânală și în ziua jocului
Practic, deținătorul de drepturi tv are 5 cerințe, cele pe care insistă fiind legate de impunerea unor reguli clare privind eventualele cazuri de coronavirus. Astfel, EAD vrea ca LPF și FRF să impună testarea de două ori pe săptămână și nu o dată la 14 zile, cum sunt obligate cluburile să facă acum: „Adoptarea protocolului UEFA pentru toate echipele din Liga 1. Vom avea 4 echipe în cupele europene ce vor fi obligate să respecte acest protocol care impune testarea săptămânală și testarea în ziua jocului”.
0-3 și penalități pentru cazuri de Covid-19. Teste, din banii pe drepturi TV
În plus, firma care plătește pentru drepturile TV dorește ca echipele care nu mai pot fi programate, așa cum se întâmplă în cazul Astra – U Craiova, să piardă meciurile cu 3-0, dar să plătească și despăgubiri televiziunilor, în situația în care partida nu s-a putut juca din pricina cazurilor de Covid-19. „Modificarea regulamentelor astfel încât echipa care are prea mulți jucători infectați și nu poate juca un meci, dacă nu mai există date disponibile pentru reprogramare, să piardă meciul cu 0-3 și să suporte o penalizare semnificativă, reprezentând costul drepturilor plătite, al producției și o despăgubire pentru televiziunile care nu mai pot difuza meciul. Ne dorim și sperăm că profesionalismul jucătorilor și managementul echipelor din Liga 1 vor face inutilă această clauză însă, pentru confortul nostru și al televiziunilor partenere, ne-o dorim aprobată și funcțională, începând cu prima etapă” este dorința EAD.
Un alt amendament cerut de către deținătorul de drepturi, privind posibilele infecții cu noul coronavirus, este testarea centralizată, plătită din drepturile TV: „Testarea să fie făcută centralizat, la o singură clinică, plata urmând să fie făcută de către LPF sau EAD, costul fiind scăzut din suma plătită pentru drepturile tv și comerciale. Considerăm că acest lucru va elimina discuțiile apărute în spațiul public, LPF având acces și fiind ordonatorul tuturor testărilor care se vor face”.
Interzis în play-off fără licență de cupe europene
În afara regulilor stricte în cazul apariției infecțiilor cu noul coronavirus, EAD își dorește să elimine și terenurile înghețate din Liga 1, dar și meciurile fără miză. „Condiționarea obținerii licenței pentru Liga 1 de un teren cu nocturnă și o instalație de încălzire a gazonului funcțională. Echipele care au instalația dar nu o folosesc să plătească o penalizare semnificativă în cazul în care terenul de joc este impracticabil”, este a patra cerință EAD către LPF și FRF.
În acealși timp, deținătorul de drepturi își dorește să elimine în viitor cazurile de tip Astra Giurgiu și Gaz Metan, echipe calificate în play-off, dar fără drept de joc în cupele europene: „Echipele care nu obțin licență pentru cupele europene să nu aibă acces în playoff-ul Ligii 1″.