Schumacher, după o nouă înfrângere a Petrolului: „Mi-au cerut demisia, mă voi gândi și voi anunța o decizie”
Constantin Schumacher, antrenorul echipei Petrolul Ploiești, a declarat că va analiza și va lua o decizie în privința unei demisii, în perioada imediat următoare, după eșecul echipei sale, scor 1-2, pe teren propriu, cu CSMS Iași.
CSMS Iași a câștigat, vineri, scor 2-1, în deplasare, cu Petrolul Ploiești, în etapa a doua din play-out-ul Ligii 1 la fotbal. Au marcat Begeorgi (minutul 47) pentru gazde, respectiv Bole (minutul 8) și Andrei Cristea (minutul 28).
„Pot să spun că este un blocaj la Petrolul. Îmi asum răspunderea pentru ultimele 5 rezultate. Este normal ca toată lumea să ceară demisia antrenorului, în situația în care se află echipa. Nu prea mă susține nimeni, în afara președintelui și jucătorilor. Eu îi felicit pe jucători pentru cum au evoluat în repriza a doua, azi. Lumea mi-a cerut demisia, mă voi gândi și voi anunța o decizie în perioada următoare. Poate e necesar un nou șoc la echipă, voi vedea. Fanii echipei Petrolul sunt obișnuiți cu rezultate bune, cu lupta la titlu, dar situația s-a schimbat.”, a precizat Schumacher după meci, la DolceSport.
Antrenorul echipei prahovene a vorbit și despre decizia de face toate schimbările la pauza meciului: „Am riscat făcând toate schimbările la pauză și îmi asum. Dar cred că am schimbat jocul în repriza a doua, am avut foarte multe ocazii, am jucat mai bine decât CSMS Iași. Speram să avem un impact mai mare și să luăm punct sau puncte. Cred că am avut un gol valabil în prima repriză, e greșeala tușierului.”.
Constantin Schumacher a precizat că are toate calitățile pentru a salva echipa de la retrogradare: „Cred că Petrolul poate evita retrogradarea, dar ne trebuie un plan precis. Sunt foarte mulți jucători noi, care au nevoie de timp, eu cred în continuare în ei. Am venit într-un moment inoportun. Am văzut multe declarații care sugerau că am venit antrenor aici doar pe baza prieteniei cu patronul clubului. Nu este așa, eu am o școală de 6 ani în spate.”.
În urma acestui rezultat, CSMS Iași ocupă primul loc în clasamentul play-out-ul Ligii 1, cu 22 de puncte. Petrolul Ploiești se află pe ultima poziție în clasament, cu 4 puncte.