Scorul 2-2 a devenit specialitatea casei în Ghencea
Pe 27 august, Galatasaray va veni în Ghencea să răstoarne egalul (2-2) de la Istanbul, lucru care nu l-au reușit BATE Borisov și Standard Liege. Istoria o ajută pe Steaua în duelul cu turcii. Ținând cont de ultimele două confruntări din turul trei preliminar al Ligii, echipa din Ghencea se poate considera deja calificată în faza grupelor.
Acum un an, cu Gică Hagi pe banca tehnică, Steaua a remizat în deplasarea de la Borisov, scor 2-2, după care bielorușii au fost învinși în România. Coincidența merge mai departe, cu un sezon înainte, când Vali Badea a trimis Steaua în Liga Campionilor după o pauză de 10 ani, beneficiind însă și de rezultatul de 2-2 înregistrat în tur, la Liege. Mai mult, în campania 1996-1997, roș-albaștrii au pătruns în grupele Ligii ca urmare a unui 2-2 la Brugge, urmat de un sec 3-0 la București.
"Chiar dacă Steaua pare avantajată de rezultatul de 2-2, noi nu ne vom preda la București"– Shabani Nonda, atacant Galatasaray
"E al treilea an consecutiv cu același scor în deplasare. A fost 2-2 cu Standard și tot 2-2 cu Borisov. Sper să fie și acum cu noroc"– Valeriu Argăseală, președinte Steaua