Scouterii unui club URIAȘ al Europei, prezenți la meciul cu Dinamo: jucătorul care poate egala ‘recordul’ lui Stanciu! Reacția lui Becali: nu pleacă fără 10 milioane de euro

Gigi Becali încearcă să dea încă o lovitură pe piața transferurilor. După ce l-a cedat pe Nicolae Stanciu la Anderlecht pentru 7,8 milioane de euro (10 milioane de euro dacă sunt ‘activate’ toate bonusurile de performanță), roș-albaștrii ar putea ceda încă un fotbalist pentru o sumă la fel de mare.

Scouterii celor de la Celtic au fost în tribune la meciul cu Dinamo și l-au urmărit pe Ovidiu Popescu, informează Sport.ro. Potrivit sursei citatate, scoțienii au rămas la București după încheierea partidei pentru a discuta cu Gigi Becali pe marginea unui eventual transfer. Finanțatorul roș-albaștrilor i-a stabilit suma de transfer lui Popescu: 10 milioane de euro.

Venit la FCSB în vara anului trecut pentru 200.000 de euro, mijlocașul în vârstă de 23 de ani a jucat 30 de partide pentru roș-albaștri și a marcat trei goluri. Popescu nu este însă singurul fotbalist din echipa lui Reghecampf care este curtat: „Și Alibec are ofertă, dar nu spun de unde„, a precizat Gigi Becali.

800.000 de euro este cota actuală a lui Ovidiu Popescu, conform transfermarkt.de

Publicat: 04 04. 2017, 09:15
Actualizat: 04 04. 2017, 09:16