Scrisoarea deschisă a lui Boloni:** „Iubesc Steaua, dar nu Steaua de azi!” VEZI ce zice Loți despre Gigi

Bunul
simt al echipei de odinioara

Pentru faptul că, între anii 1984 si 1987, am putut face parte din
legendara echipa Steaua, ma consider un norocos. Tirgumuresanul
Bölöni, sosit in Capitala, s-a integrat foarte repede in familia
clubului. Simteam inteligenta lucrind peste tot: din biroul lui
Alexandrescu, pina in vestiarul jucatorilor. In mod firesc,
organizarea perfecta domnea si ea, de la cizmar, pina la cabinetul
medical.
Dar mai cu seamă respectul si bunul simt se manifestau de la
ingrijitorul terenului pina la Duckadam, de la bucatar pina la
antrenorul Jenei, de la suporteri pina la domnul Valentin
Ceausescu. Aceste sentimente de stimă reciproca intre club,
suporteri si jucatori reprezentau FORTA necesara marii
performante.
Da, ma consider norocos pentru ca – datorita si acestei forte – am
facut parte dintr-o echipa ale carei rezultate au oferit o picatura
de mindrie unui popor intreg ; un popor care, in perioada
respectiva, era umilit zi de zi.

Pâna in
2000, imi era straina existenta actualului
patron

Nu am avut ocazia sa cunosc indeaproape conducerea actuala a
Stelei. Pina la venirea mea ca antrenor la echipa nationala, in
2000, imi era straina existenta actualului patron. Ulterior, de cel
mult trei ori am schimbat citeva fraze cu el. Prima data, cind l-am
vizitat pe Piturca – pe atunci antrenorul Stelei – la stadionul
Ghencea. Fostul meu coleg a facut prezentarile.
A doua oara, cind, dupa declaratii urite ale patronului la adresa
mea, cu ocazia unui trial pe stadionul « Lia Manoliu », Sorin
Satmari a incercat sa ma convinga sa dau mina cu „seful”.
A treia ocazie… a treia… cred ca nici nu a existat. Sau am
uitat-o. E o calitate a mea ca pot uita usor lucrurile
neplacute.
De mult se stie ca intre actuala conducere si Bölöni este greu sa
obtii un numitor comun. Cu toate astea, sentimentele mele profunde
fata de Steaua nu s-au schimbat deloc. Iubesc Steaua, dar Steaua pe
care eu am cunoscut-o, nu Steaua de azi!

„Miscarea
Steaua” e calcata in picioare

Cu citeva saptamini in urma, am declarat la televiziune ca nu sunt
de acord cu o conducere care sifoneaza blazonul Stelei. Ce fel de
sef de club este acela care-i jigneste laolalta pe Alexandrescu, pe
Jenei, pe Iordanescu, pe Lacatus, pe Balint ori pe Hagi ? Dar
simbolul cel mai important, calcat astazi in picioare, se numeste
„Miscarea Steaua”!
„Am cumparat echipa, nu o vind, fac ce vreau cu ea!”- astfel isi
justifica excentricitatile proprietarul echipei.
Dar scoala de gimastica romaneasca nu apartinea orasului Deva sau
antrenorului Karoly, ci era proprietatea intregului popor. Tiriac
si Nastase nu erau numai mindria Federatiei Romane de Tenis, ci
mindria NOASTRA, a tuturor. Și Gatu, si Birtalan, si Patzaichin, si
Iolanda Balas, si Dobrin… si altii si altii. Toti au fost si
trebuie sa ramina in tezaurul sportului romanesc.
Asa stau lucrurile și cu Steaua!! Nu e o problema ca Steaua
apartine unui anume proprietar. Problema este ca proprietarul
acestui bun national nu are priceperea si capacitatea intelectuala
sa-l respecte si sa-l administreze.
Ce fel de conducere este aceea, care abia peste 7 zile ia atitudine
fata de un banner incalificabil, afisat la un meci din cupele
europene? Mai mult, mass-media gazduieste zilnic injuraturile si
amenintarile venite direct de la « conducatorul suprem ». Cum pot
sa inteleg un astfel de comportament? De unde isi ia dreptul
patronul sa spuna ca suporterii sint « vagabonzi » si « drogati »?
Ce drept are sa puna asemenea calificative o persoana implicata in
dosare grave, precum celebrul „Valiza”?

Un
vocabular iesit dintr-un total intuneric
intelectual

Din 2000, am aflat ca pentru conducerea Stelei sunt un „vagabond”.
Mai tirziu, am fost calificat drept „jigodie si derbedeu”. Mi s-a
mai indicat sa-mi tin gura, pentru ca sunt „doar un ungur” si, daca
vreau sa vorbesc, sa ma duc acasa, in Ungaria. Dar în cartea mea de
identitate, si astazi figureaza ca adresa Tirgu Mures, Str.
Köteles.
Insulte si iarasi insulte, puse in valoare de un vocabular iesit
dintr-un total intuneric intelectual!!!
Bine, accept ca patronul clubului meu de suflet sa ma desconsidere.
Dar n-are niciun drept sa-i desconsidere pe suporteri, pe cei care
nu stau in lojele climatizate pe timpul verii, pe cei care infrunta
ploaia si lapovita, pe cei care nu detin conturi in banci! Acesti
oameni, fara de care fenomenul sportiv nu exista, au o singura
avere: dreptul de a visa. Oricit de proprietari ati fi, NU AVETI
DREPTUL SA LE CONFISCATI VISURILE! Eu unul le voi sustine pina in
pinzele albe dreptul de a visa.
Nu pot sa nu pomenesc ultima isprava a conducerii Stelei, care a
hotarit sa suspende abonamentele de la o anumita tribuna. In
viziunea sefului de club, asta e respect „a la 2009”! Am citit ca,
in tribuna respectiva, au dreptul sa intre doar copiii si posesorii
de diploma. OK ! Copil nu mai sunt, dar diploma am! V-am mai spus
ca sunt un norocos. Eu pot sa intru la meci.
Permiteti-mi insa o ultima intrebare: de ce nu se aplica aceeași
regula si in loje?

Ma astept, ca de obicei, sa se abata asupra mea avalansa
binecunoscuta de murdarii. Nici o problema, pentru ca nu degeaba
sunt norocos: cu timpul, m-am imunizat! Asa ca nu ma
deranjeaza.
Dimpotriva.

Cu tristețe, Ladislau
Bölöni