Gică Hagi, un patron, un antrenor și un tată fericit. Echipa sa, Viitorul, s-a calificat în finala Cupei României după un meci intens în fața oltenilor lui Mangia și Papură.
Constănțenii s-au impus cu 4-1 la general și vor juca ultima fază a competiției în fața Astrei Giurgiu, echipă care nu-i oferă amintiri plăcute „Regelui”
„Astra este echipa care ne-a bătut o dată cu 3-0, dar suntem fericiți că am ajuns în finală. Ne doream acest lucru, ne bucurăm de performanțele pe care le facem. Vrem să câștigăm și cred că vom face un meci foarte frumos„, a spus Hagi, la microfonul Digi Sport, care a felicitat jocul făcut de băieții lui:
„Cred că acest lucru e cel mai important. Suporterii care au venit la stadion au văzut un meci foarte bun, știam că întâlnim un rival foarte bun, am făcut un meci bun. Am avut și șanse, dar asta e fotbalul, Cojocaru e portarul nostru, lucrul cel mai important este că suntem într-un moment foarte bun, uneori ne salvează unul, alteori altul.
Important este că Viitorul a făcut față unui adversar foarte bun, a jucat cu Steaua, la patru zile cu Craiova, s-a văzut oboseală la unii, nu erau așa proaspeți, dar am făcut schimbări bune.
Le-am zis în vestiar: Am confirmat, suntem buni. Chiar dacă suntem foarte tineri suntem buni că le facem față echipelor mari, suntem talentați„.
Ianis Hagi a reușit o triplă în dubla cu Universitatea Craiova. Dacă în meciul tur, pe „Ion Oblemenco” decarul Viitorului a marcat un gol (n.red. – 2-1 pentru Viitorul, al doilea gol a fost marcat de Rivaldinho), la Ovidiu, Ianis a reușit dubla.
„Ianis este într-o formă inspirată, știe ce face, a muncit, a suferit, a învățat să aibă răbdare. Are nevoie de echipă, joacă pentru echipă. Un decar trebuie să facă diferența, trebuie să creze, e foarte bine că marchează și goluri„, a mai spus Hagi.
În etapa următoare, luni, 29 aprilie, Viitorul joacă pe terenul campioanei României, CFR Cluj, iar obiectivul este unul singur: victoria.
„Suntem imprevizibili, o să mă odihnesc o zi, două, după să văd ce băieți am, să fie proaspeți, buni, să facem o echipă, să mergem la Cluj și să ne impunem, să jucăm jocul nostru în fața unei echipe extraordinar de bune, pragmatică, dar cred că avem șansă„, a fost concluzia lui Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER