Un imens scandal a început în fotbalul românesc după arestarea președintelui CCA, Vasile Avram, care este acuzat de corupție și luare de mită pentru a favoriza echipa FCM Tg. Mureș.
Fostul șef de la CCA, Ion Crăciunescu, se aștepta la un asemenea deznodământ din cauza arbitrajelor extrem de slabe din Liga I. El crede că intervenția procurorilor este de bun augur și putem spera la un fotbal cu adevătat curat. „Nu îmi face nici o plăcere să văd că oamenii de fotbal sunt în astfel de situații, dar cred că s-a ajuns aici deoarece în ultima vreme arbitrajul românesc o luase pe o pantă abruptă. Eu, unul, nu am mai văzut niciodată arbitraje atât de slabe ca acum.
Cred că procurorii de la DNA vor face cu adevărat lumină în fotbalul românesc și vom putea vorbi în viitor de un fotbal curat.” a spus Ion Crăciunescu pentru Libertarea.
Fostul mare arbitru internațional e sigur că vor urma și alte arestări în acest dosar. „Mircea Sandu își apără instituția pe care o conduce. Lucrurile au fost însă atât de grave, încât au scăpat de sub controlul FRF și au ajuns în vizorul DNA.
Ar fi indecent pentru mine să vorbesc despre o persoană care e cercetată de DNA. Dar sunt convins că lucrurile nu se vor opri aici. Vor cădea multe capete. Cutremurul va fi unul foarte mare, până când se va face curățenie totală.” a mai spus fostul șef al CCA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER