Se anunță colapsul: „Dacă are un insucces major în cupele europene, Steaua poate da startul unui cataclism în fotbalul nostru!”
Fotbalul românesc este pe marginea prăpastiei iar în această vară lucrurile pot deveni și mai grave în cazul în care Steaua și Astra nu reușesc să intre în grupele Ligii Campionilor sau Europa League. Asta consideră Valeriu Iftime, finanțatorul echipei FC Botoșani. Au mai rămas mai puțin de trei săptămâni până la startul noului sezon de Liga I iar unele echipe încă nu știu dacă vor începe campionatul iar altele au mari probleme financiare.
În această vară, cluburile din Liga I au achiziționat foarte puțini jucători, majoritatea dintre ei venind liberi de contract. De asemenea, cluburile din România nu au mai vândut jucători la echipe din străinătate pe milioane de euro iar bugetele vor fi din ce în ce mai mici în următorul sezon.
„La toate cluburile sunt mari probleme, poate mai puțin la Hagi. La toți sunt mari probleme atâta timp cât ne gândim la finanțare din bani privați. Scot din joc Iași, Voluntari și Chiajna care mi se pare că sunt finanțate exclusiv din bani publici. Acolo ține de puterea comunității locale de a da acești bani. Problemele cluburilor din România pot fi amplificate dacă Steaua nu intră în grupele Europa League. Dacă are un insucces major în cupele europene, Steaua poate da startul unui cataclism în fotbalul nostrum. Și Astra are probleme. Nu văd pe cineva care să investească pe termen lung în fotbal. Este adevărat că trăim și o perioadă nefavorabilă. Nouă o să ne mai trebuiască câteva luni să se închidă rana de la Campionatul European unde am avut o prezență rușioasă”, a declarat Valeriu Iftime.
Printre echipele cu probleme se numără și FC Botoșani. Deși l-a vândut pe Ngadeu iar în contul clubului au intrat peste 400.000 de euro, situația financiară nu s-a îmbunătățit foarte mult.
„Nici situația noastră nu este deloc roză. Nu este un an economic foarte bun pentru Elsaco și nu mai am la fel de mulți bani astfel încât astup fiecare gaură de la club. Să dai aproape un milion de euro pe an în fotbal… nu dă nimeni. De asta am încercat să vindem câțiva jucători. Toate marile cluburi trăiesc din bileterie, drepturi din televiziune și vânzare de fotbaliști. Bugetul din vânzarea de fotbaliști este de aproximativ 30 de procente. Noi nu am vândut până vara aceasta și am avut o problemă”, a adăugat Valeriu Iftime.