Se anunță un schimb de generații printre acționarii lui Dinamo:** „E înnebunit după această echipă!” Cine se pregătește să-i ia locul lui Badea sau Săvulescu
Cristi Borcea a decis să se retragă de la Dinamo, acțiunile sale urmând să fie împărțite de Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu, cei doi investitori care au rămas în Ștefan cel Mare.
Fostul finanțator, Vasile Turcu, care este unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Cristi Borcea, îl felicită pentru această decizie, mai ales că își petrece mai mult timp la Miami și nu ar mai fi avut timp să se ocupe de club.
„Vin etape în viață în care trebuie să iei și decizii importante, de a rămâne sau nu într-o societate. Eu cred că această hotărâre a lui a fost una bine-venită. Banii, în România de azi, nu se fac ușor, iar Cristi s-a gândit acum că, stând mai mult la Miami, e mai bine să facă acest pas.
Dinamo a fost, este și va rămâne un brand foarte puternic. Sunt convins că planul domnului Nicolae Badea privind viitorul lui Dinamo e bine gândit. Vor veni alți investitori la Dinamo, care vor susține echipa.” a declarat Vasile Turcu pentru Libertatea.
Turcu spune că nu se gândește să revină în fotbal ca investitor, dar anunță că la Dinamo vor veni pe viitor ca finațatori, fiul său cel mare, Marius, alături de băiatul cel mare al lui Cristi Borcea, Patrick, care îi va călca pe urma tatălui.
„Deocamdată, nu nă gândesc să investesc! Dar am să vă dau o informație în premieră. Peste câțiva ani, unul dintre viitorii investitori de la Dinamo va fi băiatul meu cel mare, Marius. E înnebunit după această echipă de fotbal și suferă enorm atunci când Dinamo pierde. Și vă mai spun ceva. Și Patrick Borcea, fiul de 15 ani al lui Cristi, va urma calea tatălui său de a investi bani la Dinamo. Sângele apă nu se face niciodată. Va veni noua generație de investitori. E și normal să fie așa.” a mai spus Vasile Turcu.