Se apropie eternul derby:** „Dacă îi batem, nu înseamnă că au ieșit din lupta pentru titlu”
Chiar dacă mai sunt de disputat două etape până la derby-ul cu Steaua, dinamoviștii au început să se gândească la acel joc, fiind motivați să câștige toate toate punctele până atunci.
Fundașul Adrian Scarlatache speră ca până la derbiul cu Steaua echipa sa să acumuleze încă șase puncte în clasamentul Ligii I:
„Emoții nu pot să zic că avem. Suntem doar foarte concentrați. Emoții nu avem, de ce să avem? Se știe, anul trecut am avut probleme cu echipele mai mici. Asta ne motivează, derbiul cu Steaua. Până la derbyul cu Steaua trebuie să acumulăm maximum de puncte. Trebuie să luăm șase puncte în astea două meciuri și eu zic că ne sunt la îndemână. N-ar fi o tragedie să facem egal. Altele sunt tragediile. Facem egal, asta e, dar noi sperăm să câștigăm”.
Scarlatache vede și alte contracandidate la titlu în afara Rapidului. „Nu știu dacă Rapid e singura contracandidată, mai e Vasluiulul, și Steaua, am văzut că în ultima vreme și-au revenit. Dacă învingem Steaua trecem cu mai multe puncte peste ei. Asta nu înseamnă că au ieșit din lupta pentru titlu”, a mai spus fundașul dinamovist.
În ceea ce privește titlul de campioană, Scarlatache consideră că echipa sa mai are nevoie de unele întăriri: „Ciobotariu e singurul antrenor care se mula la Dinamo, la ce a fost în vară. El ne-a redat încrederea, a adus liniștea. Eu îl știu din vedere pe Curtean și e un fotbalist foarte bun. Eu zic că ar avea loc la Dinamo. Cred că ar avea loc la Dinamo să joacă fără nicio problemă. Bineînțeles că e nevoie de întăriri. Ca la orice echipă, avem și noi posturi deficitare”.
Partida Dinamo-Voința Sibiu, din cadrul etapei a XIV-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 18.00.