Derby-ul dintre FCSB și CFR (1-1), de pe Arena Națională, nu a fost special pentru Dan Petrescu doar în măsura în care a întâlnit principala contracandidată la titlu, ci și pentru că a însemnat revederea cu fanii echipei pentru care a scris istorie. Totuși, nu totul s-a petrecut cum și-ar fi dorit antrenorul liderului Ligii 1.
Considerat cel mai bun produs al academiei Stelei, „Bursucul” a fost aplaudat de o parte dintre fani la intrarea pe gazon, semn că aceștia nu au uitat performanțele fabuloase obținute de fostul fundaș dreapta, însă restul meciului s-a desfășurat pe alte coordonate în relația antrenor – fani. Așa cum Petrescu a dezvăluit la conferința de presă de după meci, unii dintre suporteri au avut o atitudine greu de înțeles: „M-au aplaudat? Sincer, nu am fost foarte atent, dar au făcut foarte bine, pentru că înseamnă că-și respectă valorile. Dar erau niște băieți în spatele meu care m-au înjurat tot meciul, vreo zece. M-au înjurat de toate familiile pe care le am și tot ce am pățit. Poate nu erau steliști. Dacă erau steliști, înseamnă că nu înțeleg nimic din viață”, a povestit „Bursucul”.
Dan Petrescu a îmbrăcat tricoul roșu-albastru între 1986 și 1991, aventura sa la echipa care l-a crescut terminându-se după trei titluri de campion al României, trei Cupe și o finală a Cupei Campionilor Europeni, pierdută cu AC Milan, în 1989.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER