Se bat cu egipteni în Austria

Târgu Mureș și-a definitivat ieri programul meciurilor amicale
din cantonamentul pe care îl desfășoară la Eichgraben, localitate
aflată la 30 de kilometri de Viena, acolo unde va rămâne până pe 8
iulie. Echipa lui Falub va juca cu Anzhi Makhachkala (Rusia 1, 26
iunie, ora 18:00), Levski Sofia (Bulgaria 1, 30 iunie, ora 18.00),
Gyor (Ungaria 1, 3 iulie, ora 19:00), Petrzalka (Slovacia 2, 6
iulie, ora 18:00) și Sporting Club Ismaily (Egipt 1, 8 iulie, ora
18.00).

„Falub va
rămâne în mod sigur”

Șefii clubului ardelean sunt siguri că tehnicianul va parafa în
aceste zile angajamentul, deși Falub s-a arătat nemulțumit de
transferurile efectuate până acum și a mers în cantonamentul din
Austria cu o zi întârziere. „A ajuns în Austria și se ocupă de
pregătirea echipei. Sunt sigur că în câteva zile va semna și
contractul”, a spus directorul general al clubului, Aurelian
Băbuțan. FCM a perfectat până acum numai trei transferuri, Matjaz
Lunder, Mihai Onicaș și Dan Florin.

articol scris de Daniel Lup

Publicat: 25 06. 2010, 13:30
Actualizat: 25 06. 2010, 13:31