Se clatină scaunul lui Pițurcă?** „Unul dintre antrenorii care ar putea prelua naționala este Petrescu!” Atuurile lui SuperDan VIDEO

This browser does not support the video element.

România a mai ratat o calificare la un turneu final, după ce „tricolorii” au terminat pe locul 3 în Grupa D.

Comentând situația de la națională, Narcis Răducan îi acordă votul de încredere lui Victor Pițurcă, dar spune că Dan Petrescu ar fi un înlocuitor adecvat la cârma naționalei, în ciuda faptului că ar lăsa foarte greu campionatul rus.

„Victor Pițurcă are performanțe la nivelul naționalei, decizia de a fi numit selecționer nu este una întâmplătoare.

Unul dintre antrenorii care ar mai putea prelua naționala este Dan Petrescu, dar este foarte greu ca el să plece de acolo. Echipa lui a crescut foarte mult, odată cu campionatul Rusiei.

E un antrenor foarte bun, nu ține mult jucătorii în cantonament, se adaptează la echipa pe care o antrenează, nu are deloc metode învechite. Totodată sunt foarte importante discuțiile individuale pe care le poartă la pauza meciurilor”, a spus Narcis Răducan la „Ora de ProSport” pe sport.ro.

Publicat: 12 10. 2011, 14:19
Actualizat: 12 10. 2011, 15:52