Se destramă Dinamo definitiv: Gabi Torje a reziliat contractul cu formația din „Ștefan cel Mare”!

Gabi Torje a reziliat contractul cu Dinamo
Vezi galeria foto - 5 poze

Gabi Torje a reziliat contractul cu Dinamo! În acest sezon el a bifat 25 de partide pentru echipa din „Ștefan cel Mare”, a înscris șase goluri și a oferit trei pase decisive.

Torje e cotat la 400.000 de euro, potrivit siteului de specialitate Transfermarkt. El a mai jucat la echipe ca Udinese, Granada, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Akhmat Grozny, Karabukspor, Sivasspor, AE Larissa sau Bandirmaspor.

Totuși, Torje nu are niciun trofeu în palmares!

Gabi Torje a reziliat contractul cu Dinamo

Mijlocașul de 32 de ani și-a încheiat al treilea mandat la Dinamo, formație pentru care a mai jucat în perioada 2008 – 2011 şi în 2018.

Acum, la trupa roș-albă, câștiga 3.000 de euro lunar, dar putea ajunge la 5.000 de euro, cu diferite bonusuri.

„Am avut patru discuţii cu patru echipe din România înainte să vin la Dinamo, dar nu am vrut să plec de acasă pentru că era tata bolnav. Am preferat să stau acasă cu el. În momentul în care a început să se simtă puţin mai bine, a coincis cu procesul câştigat de Dinamo pentru a putea face transferuri…A fost un sezon bun până când au intervenit accidentările şi răcelile. Am avut şi Covid” declara Gabi Torje pentru Fanatik înainte de a semna cu roș-albii.

Cosmin Matei, un alt jucător important al lui Dinamo, a părăsit și el echipa. A semnat cu Sepsi și va juca sub comanda lui Bergodi. „L-am luat pe Matei, Cristiano Bergodi l-a dorit foarte mult și a fost încântat când a aflat că el a ales oferta noastră. Am înțeles că a mai avut o ofertă din Liga 1, dar și din străinătate. Ne dorim foarte mult să facem performanță și în sezonul următor, dar să avem un parcurs bun și în cupele europene” a spus patronul celor de la Sepsi, Laszlo Dioszegi.

Publicat: 02 06. 2022, 16:01
Actualizat: 02 06. 2022, 16:16