Marco Ehmann (21 de ani) vrea să plece de la Dinamo, fiind folosit foarte puțin de antrenorul Dusan Uhrin (54 de ani) în meciurile disputate în acest an.
Dinamo are emoții mari în acest final de sezon, când va disputa barajul în încercarea de a evita din nou, pe ultima sută de metri, retrogradarea.
Dusan Uhrin a fost reinstalat pe banca tehnică pentru a se încerca un nou „boom” de rezultate, însă până acum cehul se poate lăuda în play-out doar cu un egal cu Sepsi, 0-0, și cu succesul din meciul cu Chindia Târgoviște, 2-0. Printre măsurile luate de antrenorul „câinilor” se numără eliminarea lui Marco Ehmann din primul „11”, fundașul central fiind titular ultima dată pe 13 martie, când Dinamo a cedat cu 3-1 în derby-ul împotriva Rapidului.
Fundașul Marco Ehmann este nemulțumit de ceea ce se întâmplă la Dinamo și a anunțat că vrea să plece de la clubul din Șos. Ștefan cel Mare, potrivit Fanatik.
Fotbalistul cu profil defensiv nu a făcut deplasarea la Mediaș, unde „câinii” vor da piept vineri, de la ora 20:00, cu Gaz Metan, care este deja retrogradată. El nu a fost înscris pe raportul de joc nici în ultima rundă, când Dinamo a pierdut în fața lui CS Mioveni cu 2-0.
Marco Ehmann a fost titular în primul meci disputat în acest an, 1-3 împotriva rivalei Rapid. El a stat pe teren pe toată durata partidei și s-a ales cu un cartonaș galben în debutul celei de-a doua reprize.
Apărătorul a fost lăsat în afara lotului la meciul cu Sepsi din cauza unor probleme de natură medicală, însă a revenit la partida împotriva Chindiei, pe care a privit-o de pe banca de rezerve. A fost introdus timp de 23 de minute în jocul cu FC U Craiova, câștigat de olteni cu 2-1, apoi a rămas în afara lotului pentru jocurile cu CS Mioveni și, acum, Gaz Metan Mediaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER