Se face! „Am aflat și eu că Tătărușanu a semnat cu Fiorentina!” Cum le-a fost prezentat stelistul italienilor

Pe 3 ianuarie, ProSport.ro dezvăluia că Tătărușanu are o ofertă mai interesantă de la Fiorentina, acolo unde antrenorul Montella nu e prea mulțumit de titularul Neto, iar Munua (35 de ani) se va întoarce la Nacional Montevideo.

Gazzetta dello Sport a scris ieri că negocierile sunt avansate și a dat de înțeles că Tătărușanu ar putea ajunge la Fiorentina chiar din această iarnă, desi mai probabila este varianta plecarii in Italia de la 1 iulie.

Iată că impresarul Virgil Colfescu confirmă că portarul Stelei a semnat un angajament cu Fiorentina valabil cu 1 iulie, contractul cu Steaua urmând să expire la finalul lunii iunie.

„Chiar dacă Steaua a negat, soția antrenorului Stelei mi-a spus că Tătărușanu a semnat deja un contract cu Fiorentina, care va fi valabil începând cu 1 iulie” a spus Virgil Colfescu pentru fiorentinanews.com.

Agentul a făcut o scurtă descriere a calităților românului și motivul pentru care nu ar fi bine să ajungă acum în Serie A.

„Este cu siguranță un portar foarte bun, a jucat în Liga Campionilor și a câștigat titlul sezonul trecut. Chiar dacă are experiență, dar dacă ar veni acum ar putea ajunge rezerva lui Neto. Discuțiile pentru transferul lui au început din vara trecută.” a mai spus Colfescu.

Publicat: 15 01. 2014, 11:41
Actualizat: 15 01. 2014, 11:54